Marş caritabil de sărbătoarea Sfântului Martin

Filed under: Locale |

mars

Circa 600 de elevi au participat aseară la marşul caritabil organizat de sărbătoarea Sfântului Martin de Organizaţia Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam, împreună cu Liceul Teoretic German Johann Ettinger şi Comunitatea Germană a bisericii Calvaria. Au fost prezenţi copii de la grădiniţele cu secţiile de predare în limba germană şi clasele primare de la Liceul Johann Ettinger, precum şi clasele partenere ale acestora de la Şcoala Generală din Beltiug, Şcoala Generală Nr. 10 şi copiii comunităţii române a bisericii Calvaria. Urmând exemplul Sfântului Martin, care a ajutat nevoiaşii, copiii au cumpărat lumânări de la voluntarii Liceului Johann Ettinger şi ai Organizaţiei Gemeinsam, iar suma strânsă va fi folosită pentru sprijinirea programelor organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare în favoarea copiilor cu dizabilităţi.
Marşul în amintirea Sfântului Martin a pornit din faţa Catedralei Romano-Catolice în frunte cu Fanfarele Reunite din Foieni, Ciumeşti şi Urziceni. Copiii au defilat înconjurând Parcul Libertăţii, după care s-au îndreptat spre biserica Calvaria, unde a avut loc un program în cadrul căruia au fost interpretate cântece de Sf. Martin şi au fost rostite rugăciuni în trei limbi. Apoi, într-un cadru festiv, voluntarii i-au predat directorului Caritas Satu Mare suma adunată de ei în sprijinul copiilor cu dizabilităţi.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *