Mickey Mouse a implinit 85 de ani

Filed under: Life |

p466gnn5

Mickey Mouse, soricelul desenat de Walt Disney in 1928, care a devenit mascota a companiei Disney, implineste, pe 18 noiembrie, 85 de ani de la prima lui aparitie intr-un film de animatie, intitulat “Steamboat Willie”.

Mickey Mouse, cel mai celebru soricel din istorie, a fost desenat de Walt Disney in tren, in timpul unei calatorii de la New York spre Los Angeles. Prima versiune a personajului nu purta inca manusi albe si va primi numele Mickey la sfatul sotiei lui Walt Disney, careia i se pare mai potrivit decat Mortimer, asa cum voia sa il boteze Disney.

– In mai 1929, Mickey Mouse va rosti primele cuvinte.

Desi “Steamboat Willie” este primul desen animat sonor, Mickey nu rostea inca niciun cuvant, ci fluiera si fredona un cantecel. Abia in 1929 Walt Disney ii va imprumuta propria voce, in filmul de animatie “The Carnival Kid”, animatorul continuand sa fie vocea soricelului pentru urmatorii 20 de ani. Ulterior, vocea lui Mickey a fost asigurata de Jimmy MacDonald, Wayne Allwine si de Bret Iwan.

– Pe 7 martie 1932, Mickey Mouse primeste premiul Oscar

In 1932, Walt Disney a produs 14 filme cu Mickey Mouse, stabilind un record ramas in istorie, iar, in acelasi an, animatorul primeste un premiu Oscar special pentru crearea indragitului personaj. Societatea Natiunilor, precursoarea ONU, ii decerneaza de asemenea un premiu, “considerand ca (Mickey, n.r.) apropie popoarele si culturile din toata lumea.”

– Pe 15 ianuarie 1940, Mickey Mouse apare in primul sau lungmetraj

Pe 15 ianuarie 1940, Mickey Mouse revine pe marele ecran ca protagonist al primului sau lungmetraj, musicalul de animatie “Fantasia”, bazat pe poemul simfonic al compozitorului Paul Dukas “Ucenicul vrajitor”. Soricelul lui Disney va aparea ulterior in lugmetrajele “Fun and Fancy Free” (1947), “Cine vrea pielea lui Roger Rabbit/ Who Framed Roger Rabbit” (1988) si “Dingo and Max” (1995).

– Pe 17 iulie 1955, Mickey Mouse, devenit mascota studiourilor Disney, inaugureaza primul parc tematic creat de Walt Disney, in Anaheim, California.

Walt Disney (1901 – 1966), inovator al filmului de animatie si cofondator al studioului de productie Walt Disney Company, a fost nominalizat la 61 de premii Oscar si la sapte premii Emmy, detinand recordul pentru cele mai multe nominalizari la trofeele Academiei americane. Disney si echipa sa au creat unele dintre cele mai celebre filme din lume si cele mai cunoscute personaje, inclusiv pe cel pe care majoritatea il considera alter ego-ul sau, Mickey Mouse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *