Nemţii îl fac „măcelar profesionist“ pe arbitrul de la Steaua – Schalke

Filed under: Sport |

dzd935ph

Steaua a remizat cu Schalke, scor 0-0, însă scorul final putea fi altul, dacă roş-albaştrii ar fi beneficiat de o lovitură de la 11 metri, în minutul 68 al partidei, când italianul Federico Piovaccari a fost doborât în careu de portarul advers.

Vârful Stelei a câştigat un duel aerian şi a apucat să lovească balonul cu capul, după care goalkeeper-ul Ralf Fährmann, ieşit târziu din poartă, l-a lovit cu pumnul în faţă, în încercarea de a boxa.

Deşi contactul a fost mai mult decât clar, olandezul Bas Nijhuis nu a arătat punctul cu var, ci, în mod surprinzător, corner pentru Steaua, deşi Piovaccari este jucătorul care atinsese ultimul mingea, înainte ca acesta să iasă din teren.

A greşit şi pentru Steaua

În finalul partidei, centralul olandez a greşit din nou, la o fază în care nemţii au fost cei care au cerut “11 metri”.  În minutul 87, gardoş l-a ţinut de tricou pe Szalai care a căzut într-o situaţie în care putea împinge balonul în plasă. Bas Nijhuis a lăsat şi de această dată jocul să continue.

Bild a găsit explicaţia: Nijhuis e măcelar de profesie 🙂

“Am câştigat un punct. În ninsoarea de la Bucureşti, Schalke a făcut doar un egal, 0-0, cu Steaua. Şi îi poate mulţumi arbitrului olandez Nijhuis pentru asta!

Nijhuis e măcelar profesionist… Şi a considerat că un pumn dat Fährmann lui Piovaccari, la 11 metri de poartă, nu merită acordarea unui penalty. Noroc pentru Schalke, care a avut însă şi ghinion pe final, când nu s-a dat fault în careu la Szalai“, notează Bild.de.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *