More

    O maşină a Poliţiei de Frontieră a intrat într-o coloană de autovehicule

    front

    Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat ieri că la ora 15:30, în judeţul Satu Mare, traficul rutier a fost întrerupt pe Drumul Naţional 19, între localităţile Ciuperceni şi Livada, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Concret, un autoturism al Poliţiei de Frontieră, condus de un poliţist de frontieră în vârstă de 35 de ani, a intrat din spate într-o coloană de maşini, avariind alte trei autoturisme. Autoturismul fără însemnele Poliţiei de Frontieră a lovit o maşină înmatriculată în Cehia aflată în faţa sa. Din cauza forţei impactului, autoturismul înmatriculat în Cehia a fost proiectat într-un autovehicul înmatriculat în Maramureş. În urma impactului, maşina Poliţiei de Frontieră a fost avariată în proporţie de 10%, în timp ce poliţistul a fost transportat pentru a i se acorda îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare. Pentru a descongestiona traficul rutier a fost nevoie de mai bine de o jumătate de oră.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE