Oaspeţi din patru ţări la Primăria Satu Mare

Filed under: Locale |

comenius

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, au primit ieri vizita unei delegaţii formate din zeci de elevi şi profesori din patru ţări, respectiv Ungaria, Italia, Anglia şi Polonia. Aceştia au primit mai multe cadouri din partea edililor sătmăreni, fiind încurajaţi să revină în municipiul reşedinţă de judeţ. “V-am dăruit un CD cu cei mai buni muzicieni ai noştri. Filarmonica Dinu Lipatti este recunoscută peste tot pentru profesionalismul artiştilor săi. Sperăm ca data viitoare să vă putem duce şi la un concert simfonic. V-am dăruit şi o hartă pentru a vă putea reîntoarce şi o broşură cu cele mai frumoase clădiri pe care le puteţi vizita”, a precizat primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica.
Reamintim că, în aceste zile, Colegiul Tehnic “Elisa Zamfirescu” este gazda activităţilor derulate în cadrul proiectului Comenius “Let’s experience retro”. La manifestările care se vor derula până vineri, participă colaboratori în cadrul proiectului, profesori şi elevi din Anglia, Italia, Polonia şi Ungaria. Vor fi organizate o serie de workshop-uri, iar miercuri şi joi vor avea loc excursii la Salina Turda şi la alte obiective din judeţul Cluj. Ultima manifestare va avea loc vineri, la Grădiniţa “Draga Mea”, unde partenerii din cadrul proiectului vor desfăşura o acţiune de voluntariat.
Oaspeţii, parteneri în cadrul proiectului, au declarat că se simt bine la Satu Mare, s-au declarat mulţumiţi de felul în care au fost primiţi şi de condiiţile de şedere oferite şi au promis că vor reveni în urbea de pe Someş cu plăcere de fiecare dată când vor avea posibilitatea. Întâlnirea de la Satu Mare este a patra, după cele desfăşurate în Ungaria, Italia şi Anglia, urmând cea din Polonia. În cadrul proiectului sunt implicaţi 50 de cadre didactice şi elevi sătmăreni.
Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *