Sătmărenii strâng bani la ciorap

Filed under: Locale |

banca

Din luna octombrie a anului trecut, până în aceeaşi lună din acest an, economiile în bănci ale sătmărenilor au crescut cu peste o sută de milioane de lei, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României. Cu toate că cuantumul total al economiilor în lei este mai mare decât cel al economiilor în valută, se poate constata totuşi că în ultimul an valoarea creşterii înregistrată la economiile în lei este mai mică decât cea înregistrată la economiile în valută. Creşterea valorii economiilor populaţiei judeţului poate fi pusă şi pe seama faptului că foarte mulţi sătmăreni au reuşit, în această perioadă, să-şi achite creditele la bănci, fiind înregistrată o scădere a valorii acestora cu peste 180 de milioane de lei. Mai sunt totuşi sătmăreni care îşi achită cu greu ratele, în perioada analizată fiind înregistrată o creştere a restanţelor la bănci.

Cresc simţitor economiile
Potrivit raportului prezentat de BNR, la finele lunii octombrie a acestui an, suma economisită de populaţia judeţului în bănci era de 1,41 miliarde de lei din care peste 874,2 milioane de lei reprezintă economiile în lei, în timp ce 541,4 milioane de lei reprezintă economiile în valută. În aceeaşi lună a anului trecut, cuantumul total al economiilor se cifra la 1,31 miliarde de lei, din care 827, 8 milioane de lei în moneda naţională şi 480,3 milioane de lei în valută. Se poate astfel constata că economiile sătmărenilor la bănci au crescut cu peste o sută de milioane de lei, mai precis cu 107,5 milioane de lei.
Dacă până acum sătmărenii îşi păstrau economiile în moneda naţională, în ultima perioadă s-au orientat pentru a şi le păstra în valută. Astfel, la economiile în lei, în perioada analizată au fost înregistrate creşteri în valoare de 46,4 milioane de lei, în timp ce la economiile în valută creşterile au fost de 61,1 milioane de lei.

Scade valoarea creditelor
Potrivit reprezentanţilor băncilor cu filiale în judeţul Satu Mare, creşterea economiilor poate fi pusă şi pe seama faptului că mulţi sătmăreni au reuşit să-şi achite integral creditele bancare contractate anii precedenţi. “Lună de lună avem clienţi, şi nu puţini, care reuşesc să restituie şi să achite integral creditele bancare. Scăpând de greutăţile cu ratele la bănci, sunt mulţi sătmăreni care economisesc. La aceştia se mai adaugă cei care lucrează în străinătate şi trimit bani acasă”, ne-a declarat reprezentantul uni bănci sătmărene.
Acest lucru poate fi confirmat şi de raportul BNR pentru judeţul Satu Mare. Astfel, dacă la finele lunii octombrie a anului trecut valoarea creditelor contractate de sătmăreni, fie că este vorba despre agenţi economici sau simpli cetăţeni, era de 2,97 de miliarde de lei, la finele lunii octombrie din 2013 valoarea acestora a scăzut cu peste 180 de milioane de lei, ajungând la 2,79 miliarde de lei. Dacă la creditele în lei, suma este aproximativ egală, scăderi semnificative sunt înregistrate la creditele în valută, de la 1,9 miliarde de lei la 1,7 miliarde de lei.

O uşoară creştere la restanţe
Cu toate acestea, mai sunt încă mulţi sătmăreni care reuşesc cu greu să-şi achite ratele bancare. “Mai sunt încă foarte mulţi sătmăreni care nu reuşesc să-şi achite ratele bancare. Încercăm să-i ajutăm prin tot felul de programe, credite de refinanţare, dar şi în aceste condiţii situaţia este destul de grea. Dacă este vorba despre credite ipotecare, în ultimă instanţă punem sechestru pe imobil, iar dacă este vorba despre credite de consum, fără ipotecă imobiliară, punem sechestru pe venituri, acolo unde acestea sunt”, ne-a mai precizat reprezentantul băncii sătmărene.
Astfel, la finele lunii octombrie a anului 2012 valoarea totală a restanţelor la plata ratelor era de 320,6 milioane de lei, din care 136,3 milioane de lei la creditele în moneda naţională şi 184,3 milioane de lei la cele în valută. Până la finele lunii octombrie din acest an restanţele au crescut cu 25,9 milioane de lei, ajungând la 346,2 milioane de lei, din care 150,3 milioane de lei la creditele în moneda naţională şi 196,2 milioane de lei la cele în valută. Îmbucurător este însă faptul că creşterile înregistrate la restanţe în ultimul an sunt mult mai mici decât cele înregistrate în anii precedenţi.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *