More

    Spectacol extraordinar de folclor al elevilor Şcolii de Arte

    folclor

    Manifestările din cadrul Zilelor Şcolii de Arte au continuat miercuri seara la Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu” cu o seară de folclor. Spectacolul s-a desfăşurat în faţa unei săli pline, la care au participat părinţii elevilor Şcolii de Arte Satu Mare, dar şi copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Satu Mare, conduşi de directorul adjunct Ramona Costin, şi conducerea Şcolii de Arte Satu Mare, formată din managerul Mircea Deac şi directorul Florin Pop. Cursanţii profesorilor Vasile Chioran, Petre Voropciuc şi Ionel Sabo au susţinut timp de două ore un superb spectacol de muzică populară. Spectacolul a început cu un moment instrumental, urmat de grupul vocal-folcloric cu piesa “Dă Doamne la lume bine”. Apoi pe scenă a urcat Constantin Pop cu “Doină”, “Zî ceteraş cu arcu” şi care a continuat cu un moment instrumental de vioară susţinut de şase copii violonişti. După care au mai interpretat Denisa Costea – “Ceteraşule vestit”, Denisa Caizer – “Măi mândruţ cu clop”, Ionuţ Torok la taragot, Patricia Chiorean – “Pe culmea Hagăului”, Lavinia Pop – “Zâua trece, zâua trece, ce mă fac?”, Bianca Cionca – “Badea care m-o iubit”, Alex Sălăjan Pop la acordeon, Bianca Maxim- ”Mândră m-o făcut mama”, Cristian Crişan – “Bat-o focu băutură”, Mihai Muscan la clarinet, Angelina Surd – “Tot aşe o zâs doru”, Ionuţ Ciupac la vioară, Daria Berende – “Pentru badea care-mi place”, Ovidiu Vancea la taragot, Raluca Chira – ”Bine zâce cetera”, Ciprian Tempe – “Cine-o pus coada la prună” şi Gabriela Pop cu “S-o dus mama la târguţ” , “Mamă numa ` o fată ai” şi “Doamne mândru cântă cucu”. După care a avut loc recitalul soliştilor invitaţi Dănuţ Mateş, Flaviu Panc, Ionela Toma şi al profesorului Ionel Sabo la taragot. Spectacolul s-a încheiat cu un “Regal instrumental” care l-a avut ca protagonist pe Vasile Chioran. Zilele Şcolii de Arte vor continua azi de la ora 17.00, la Centrul Multicultural “Poesis”, cu un spectacol de muzică clasică.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE