More

    Spitalul Județean de Urgență Zalău urmărit penal pentru vătămare corporală din culpă

    ht9j4l6s

    Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, ca persoană juridică, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în dosarul a şase femei îmbolnăvite de meningită în cursul anului 2012, după ce au suferit intervenţii chirurgicale în Secţia Obstetrică-Ginecologie.

    În fapt, Spitalul Județean de Urgență Zalău este acuzat de ”nerespectarea protocoalelor universale de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale”, iar conducerea solicită Consiliului Judeţean Sălaj aprobarea, în cadrul ședinței de marți, 26 noiembrie, achiziţionărea de servicii juridice prestate de cabinete ori societăţi de avocatură.
    În proiectul de hotărâre adus la cunoștința consilierilor județeni se afirmă faptul că ”este necesar ca Spitalul Județean de Urgență Zalău să îşi valorifice unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal, respectiv dreptul la apărare. Ţinând cont de complexitatea cauzei care îmbină, deopotrivă, elemente de răspundere penală şi civilă a persoanei juridice, dar şi faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, consilierii juridici din cadrul Spitalului Judeţean nu pot îndeplini rolul de apărători în toate fazele procesului penal, singura opţiune viabilă o reprezintă contractarea unor servicii specializate în materie penală”.
    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE