More

    Tot mai mulți șomeri în Sălaj

    5.876 de persoane fără loc de muncă, iar rata şomajului a ajuns la 5,41%

    Conform datelor oficiale ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj, numărul şomerilor a crescut, în luna octombrie, cu 720 de persoane comparativ cu luna septembrie.

    Potrivit buletinului statistic dat publicității de către conducerea AJOFM Sălaj, la finalul lunii octombrie numărul şomerilor a ajuns la 5.876, în creştere cu 720 de persoane comparativ cu finalul lunii septembrie. Din totalul şomerilor, 2.455 primesc indemnizaţie de şomaj, iar 3.421 sunt neindemnizaţi.

    Cei mai mulţi șomeri (67,1%) sunt persoane cu un nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, urmată de categoria celor cu un nivel de instruire liceal şi post-liceal (25,6%) şi a celor cu studii universitare (7,3%).

    Persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani ocupă ponderea cea mai mare a şomerilor sălăjeni (25,7%), urmată de categoria tinerilor cu vârsta sub 25 de ani (22,5%). Cei cu vârsta cuprinsă între 30 – 40 de ani ocupă o pondere de 22,1%, cea a persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani 21,7%, iar cea a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani 8%.

    În funcţie de mediul de provenienţă, cei mai mulţi şomeri – peste 4.200 – au domiciliul în mediul rural, iar un număr de 1.612 au domiciliul în mediul urban. Conform datelor AJOFM Sălaj,  cei mai mulţi şomeri au fost înregistraţi la agenţia din Zalău-2.396 de persoane.

    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE