TSD Satu Mare caută tineri profesionişti în comunicare politică

Filed under: Locale |

tsd

Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat (TSD) organizează cea de-a treia ediţie a Olimpiadei de Comunicare Politică, o competiţie ce îşi propune să promoveze performanţa şi creativitatea în domeniul comunicării politice. Concursul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani şi reprezintă o reală oportunitate oferită tinerilor pasionaţi de comunicare şi ştiinţe politice de a profesa în domeniul de activitate în care s-au specializat.
Actuala ediţie a Olimpiadei se va desfăşura pe etape, astfel încât tinerii comunicatori să aibă posibilitatea să îşi testeze aptitudinile pe baza unor scenarii cât mai apropiate de realităţile politice ale anului 2014: alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale. Prin intermediul Olimpiadei de Comunicare Politică TSD îşi propune să ofere o şansă în plus tinerilor valoroşi din România care au puterea de a crede în visele lor şi curajul de a le transforma în realitate. Aceasta deoarece România are nevoie de tineri profesionişti, iar tinerii, mai mult decât oricine, au nevoie de susţinere pentru a face primii paşi într-o carieră de succes.

“Olimpiada de Comunicare Politică este un proiect de succes dezvoltat de Liga Studenţilor Social Democraţi pe care îl propunem acum colegilor din TSD, dar şi tinerilor neimplicaţi în politică”, a declarat Raul Băbţan, preşedintele TSD Satu Mare. Toţi cei interesaţi se pot înscrie online pe http://www.olimpiadadecomunicarepolitica.ro/. Persoană de contact: Groza Cătălin, secretar executiv TSD Satu Mare. Telefon: 0748.128.282

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *