More

    Ultimul meci pentru sătmăreni în acest an

    olimpia-bacau

    Echipa „fanion“ a oraşului, Olimpia, va juca sâmbătă, în cadrul etapei a 14-a din seria Vest a Ligii a II-a, în deplasare, pe terenul celor de la ASA Tg. Mureş. Vă reamintim că în tur, gruparea sătmăreană s-a impus cu 1-0. Se anunţă un duel interesant, în plus, meciul va fi transmis în direct, de la ora 17.00, pe TVR 3. În clasament, Olimpia Satu Mare ocupă în acest moment locul şapte cu 18 puncte, iar mureşenii, locul şase cu 19 puncte.

    Delegaţia sătmăreană porneşte în această după-masă spre Tg. Mureş, cu speranţa să obţină un rezultat favorabil. „Din câte știu eu, acesta va fi ultimul meci în Liga 2, așa că am dori să încheiem anul competițional cu o victorie”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.

    Revenind la declaraţia lui Tibi Csik, ieri, echipele din Liga a II-a şi a III-a au primit o înştiinţare oficială în care se precizează că ultimele două etape care ar fi trebuit să se joace în acest an, pe 7 şi 14 decembrie vor fi reprogramate în primăvara lui 2014. Aşadar, este ultimul meci al Olimpiei în acest an, meci din care sperăm ca formaţia sătmăreană să scoată un rezultat bun. Dacă s-ar mai fi jucat, sătmărenii ar fi urmat să primească vizita celor de la UTA şi a celor de la CSU Craiova. Iată comunicatul oficial din partea FRF:

    Către cluburile de Liga a II-a
    Prin prezenta vă comunicăm că, urmare a demersurilor făcute către FRF, Comitetul de Urgenţă al FRF a hotărât ca ultimele două etape, din 7 şi 14 decembrie să fie reprogramate în primavara anului 2014. Meciurile se vor desfăşura în ordinea stabilită iniţial.
    Semnează Gheorghe Constantin şi Auraş Braşoveanu, reprezentanţii Ligii a II-a
    Daniel Chiorean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE