Vârsta de aur va fi sărbătorită la Odoreu

Filed under: Locale |

În organizarea Primăriei şi a Consiliului Local Odoreu, duminică va avea loc cea de a şaptea ediţie a “Aniversării vârstei de aur 65+”. Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural din Odoreu, cu începere de la ora 15.00. Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, ne-a declarat că la această sărbătoare sunt invitaţi să participe toţi cetăţenii comunei Odoreu care au împlinit vârsta de 65 de ani. În total, este vorba despre 610 vârstnici din care 52 sunt noi veniţi în club. “Le vom oferi un spectacol susţinut de Felician Jurja şi trupa sa, o masă festivă şi un pachet cu alimente pentru fiecare. Un punct important în cadrul sărbătorii va fi primirea noilor membri în cadrul “Clubului 65+”, care vor primi câte o diplomă de onoare, precum şi înmânarea unei diplome şi un stimulent financiar pentru cel mai vârstnic cetăţean al comunei Odoreu”, a precizat primarul Dumitru Pop.
Edilul şef a mai precizat că iniţial s-a dorit ca acest eveniment să fie organizat doar din sponsorizări, însă nu s-a reuşit acest lucru. “Am reuşit să facem nişte economii, bani pe care i-am direcţionat pentru organizarea acestei sărbători. Nu am vrut să renunţ la acest eveniment chiar dacă au fost unele persoane care au dorit asta, şi nu voi renunţa la organizarea ei atâta vreme cât eu voi fi primar în Odoreu. Aniversarea vârstei de aur le oferă celor mai în vârstă posibilitatea de a se întâlni unii chiar după mulţi ani şi să-şi depene amintirile”, a mai spus Dumitru Pop. La sărbătorirea vârstnicilor din Odoreu au fost invitate să participe şi autorităţile judeţene.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *