Vasile Maxim aduce bronzul pentru CSM-CS Unio

Filed under: Sport |

Zilele trecute, la Iaşi s-au desfăşurat finalele Campionatului Naţional de popice tineret (under 23). Printre mulţimea de participanţi s-au numărat şi trei popicari de la CSM-CS Unio Satu Mare. Este vorba despre Gabriel Sabău, Marius Lucuţ, juniori încă, respectiv Vasile Maxim aflat la primul an de tineret. Sportivii i-au făcut un cadou frumos antrenorului Gheorghe Sabău, care ieri şi-a serbat ziua de naştere, o medalie de bronz, la care nimeni nu se aştepta. La tandem, Vasile Maxim a reuşit să termine pe locul trei şi să îşi adjudece medalia de bronz. Marius Lucuţ s-a clasat pe şase cu 528 popice doborâte, la individual, iar Gabriel Sabău nu a intrat în primii 20. „Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat. Sincer, nu mă aşteptam, când am plecat spre Iaşi nu am sperat că vom urca pe podium. Mulţumesc sportivilor că mi-au făcut un cadou frumos, iar colaborarea cu CSM-ul ne dă speranţe că popicele din Satu Mare nu vor dispărea. Dacă s-ar investi în sala de popice, am putea obţine performanţe şi mai mari“, a spus antrenorul Sabău. În altă ordine de idei, sătmăreanul de la CFR-ISCT, Vlad Sabău a cucerit două medalii de argint, la tandem şi la individual.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *