21 de sălăjeni bolnavi de SIDA

Filed under: Actualitatea Salajeana |

1 Decembrie este considerată Ziua Mondială de Lupta Împotriva HIV/SIDA

Începând din 1988, 1 Decembrie este considerată Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA. Cu acest prilej, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în Zalău, în cadrul parteneriatului cu Filiala Sălaj a Crucii Roșii, voluntarii au distribuit gratuit o serie de pliante informative și prezervative, pe străzile din oraș.
Conform rapoartelor DSP Sălaj, la data de 30 septembrie 2013, în Sălaj erau înregistrate 21 de cazuri cu SIDA, prima persoană luată în evidență fiind în anul 1992. Conform estimărilor UNAIDS, la sfârșitul anului 2011, pe plan mondial erau 34,2 milioane de persoane infectate cu HIV (30,7 milioane adulți și 3,4 milioane copii sub 15 ani) și 1,7 milioane de decese prin SIDA (dintre care 1,5 milioane au fost adulți și 230.000 copii sub 15 ani). În România, numărul celor aflați în evidență activă HIV și SIDA este de 9.475.
Sindromul Imunodeficienței Umane Dobândite (SIDA) este o boală gravă ce atacă sistemul imunitar al organismului, care devine astfel incapabil să lupte împotriva infecțiilor. Dintre semnele infecției cu HIV sunt oboseala marcată, dificultăți în respirație, însoțite de o tuse seacă, care nu se datorează unei alergii sau fumatului, diaree persistentă, pierderi de memorie, confuzie și alte semne de deteriorare mentală. Între data contaminării cu virusul HIV și declararea bolii poate trece între un an și 10 – 15 ani. Cel mai răspândit mod de contaminare cu HIV este prin contact sexual neprotejat.
Pentru prevenirea infecției cu HIV, se pot adopta diferite strategii, precum: evitarea raporturilor sexuale neprotejate cu persoane necunoscute sau care prezintă risc crescut de contaminare; utilizarea prezervativului, care dacă este folosit corect, este cel mai eficient mijloc de protecție împotriva HIV și a altor infecții care se transmit pe cale sexuală; abstinență, dar și prudență în cazul unor proceduri, precum acupunctura, piercing-uri, tatuaje.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *