Accident in lant cu 40 de masini pe A1

Filed under: Life |

2

Traficul rutier este intrerupt, duminica dimineata, in judetul Alba, pe autostrada Sibiu-Orastie, pe sensul Sebes – Cunta, din cauza unor tamponari in care au fost implicate aproximativ 40 de autovehicule.

UPDATE ORA 14:14 CNADNR anunta ca a inceput cercetari disciplinare si l-a suspendat pe durata acestora pe seful Centrului de Intretinere si Coordonare Pianu (Alba), in urma tamponarilor produse pe autostrada Sibiu-Orastie, pe sensul Sebes-Cunta, si in care au fost avariate 31 de autovehicule.

Potrivit unui comunicat de presa transmis duminica, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a dispus inceperea cercetarii disciplinare “a factorilor responsabili de producerea evenimentului, precum si aplicarea sanctiunilor corespunzatoare dupa finalizarea cercetarii disciplinare”, in urma tamponarilor care au avut loc in cursul diminetii pe sectorul de autostrada Sebes-Cunta, pe raza administrativa a Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisora, Sectia de Drumuri Nationale Deva.

De asemenea, conducerea CNADNR precizeaza ca seful Centrului Centrului de Intretinere si Coordonare Pianu (judetul Alba), Robert Mallasz, a fost suspendat din functie pe perioada cercetarilor.

Conform sursei citate, “actiunile de combatere a producerii poleiului” au inceput in cursul noptii de sambata spre duminica, la ora 03.00.

“Actiunea de combatere a producerii poleiului a inceput la ora 3.00 prin actionarea cu trei utilaje care au raspandit o cantitate de 16 tone de material antiderapant. La ora 6.00, pe sectorul de autostrada Sebes-Turda s-a efectuat o revizie pentru stabilirea masurilor de actionare. La ora 8.40 pe sectorul de autostrada cuprins intre km 293 – km 316, s-a actionat prin raspandirea a 32 tone de sare cu doua autobasculante cu lama si raspanditor pe sensul Pianu-Cunta si cu doua Unimog-uri pe sensul Cunta-Pianu“, se mai mentioneaza in documentul citat.

Potrivit CNADNR, in urma tamponarilor circulatia rutiera se desfasoara normal pe sensul de mers Cunta-Sebes, fiind inchisa pe sensul de mers Sebes-Cunta pana la finalizarea cercetarilor Politiei.

UPDATE ORA 14:00 Un numar de 31 de autovehicule au fost avariate in urma tamponarilor produse, duminica, in Alba, pe sectorul de autostrada inaugurat joi, iar administratorul drumului (CNADNR) a fost amendat intrucat a intervenit tarziu pentru a imprastia material antiderapant, in conditiile in care era polei.

Potrivit Centrului Infotrafic al Politiei Romane, in judetul Alba traficul rutier este in continuare intrerupt pe autostrada Sibiu-Orastie, pe sensul Sebes – Cunta, din cauza tamponarilor produse in cursul diminetii, in urma carora au fost avariate, in total, 31 de autovehicule.

UPDATE ORA 12.00 Patru persoane au fost transportate la spital dupa ce au fost ranite in urma tamponarilor. Una dintre persoane, pentru care a fost nevoie de echipa de descarcerare, se afla in stare grava, iar celelalte au fracturi, informeaza Centrul Infotrafic al Politiei Romane.

UPDATE ORA 11:00 Artista Paula Seling a postat pe contul de Facebook ca a fost una dintre persoanele aflate in masinile implicate in accident.

Aceasta a scris pe reteaua de socializare: “Accident in lant pe autostrada. Slava Domnului, noi suntem ok, dar sunt oameni foarte grav accidentati. In spatele nostru masinile vin cu viteza si se lovesc. E groaznic! S-a sunat la politie si salvare, inca situatia nu e sub control.”

“VA ROG ANUNTATI OAMENII sa nu intre pe autostrada noua langa Sebes! E accident in lant, masinile inca se lovesc!!!”

“Daca puteti, anuntati-va cunoscutii sa NU intre pe autostrada ocolitoare de la Sebes, e un accident in lant cu zeci de masini implicate!”

paula seling accident - 1

“Am anuntat mai multi oameni de radio pe care ii cunosc, in speranta ca cineva o sa spuna pe post un anunt care sa protejeze oamenii, insa fara succes! Depinde de noi….”

“Am inteles ca tronsonul de autostrada cu pericol a fost inchis si pericolul indepartat. Multumesc celor care au dat share msajelor anterioare pentru a preveni alte accidente.”

paula seling accident - 3

Conform Infotrafic, in judetul Alba traficul rutier este intrerupt pe A1, pe sensul Sebes – Cunta, din cauza unor tamponari in care au fost implicate aproximativ 40 de autovehicule, iar 4 persoane au fost ranite, la fata locului fiind trimise si echipaje de descarcerare pentru scoaterea victimelor.

Astfel, o persoana ranita grav a fost descarcerata si transportata la spital. Alte trei persoane au suferit fracturi si, de asemenea, au fost transportate la spital. Cauzele accidentelor au fost neadaptarea vitezei in conditii de carosabil alunecos si nepastrarea unei distante corespunzatoare in mers, intre autovehicule.

Politia Rutiera a deviat circulatia prin municipiul Sebes, pe DN1 si DN7 (pe vechea ruta).

accident 2

Infotrafic mai precizeaza ca pe partea carosabila s-a format polei. De asemenea, in zona este si ceata, pentru judetul Alba fiind valabila in cursul diminetii, pana la ora 10.15, o atentionare nowcasting emisa de Administratia Nationala de Meteorologie, referitoare la ceata si depunere de chiciura.

Tamponarile in care au fost implicate aproximativ 40 de masini s-au produs pe un tronson al Autostrazii Sibiu-Orastie care a fost inaugurat joi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *