More

    AJF Satu Mare a câştigat Cupa Prieteniei

    ajf

    În weekend, 29 de AJF-uri şi-au dat întâlnire la Sala Sporturilor din Chiajna, unde a avut loc Cupa Prieteniei – AMFB Bucureşti, la fotbal pe teren redus. Printre participanţi s-au numărat şi arbitrii sătmăreni, care au reprezentat AJF-ul condus de Ştefan Szilagyi aşa cum se cuvine. În lot cu arbitrii consacraţi, instituţia sătmăreană a reuşit să câştige turneul, fiind de departe cea mai bună echipă. În finală au trecut fără probleme de AJF Ialomiţa cu 5-0. Până în ultimul act arbitrii noştri au ieşit din grupa din care au făcut parte fluieraşi din Vâlcea, Vrancea şi Teleorman. Apoi, în optimi s-au impus în faţa buzoienilor cu 5-2, în sferturi şi semifinale au învins la loviturile de departajare, scor 4-3 (1-1 după timpul regulamentar) pe AJF Piteşti şi Harghita. Un lucru inedit a reprezentat faptul că preşedintele AJF Satu Mare a intrat câteva minute pe teren, spre deliciul celor prezenţi. Din lotul care au făcut deplasarea la Chiajna îi amintim pe Marius Şuta, Sergiu Neichi (antrenor-jucător), Ionuţ Cozma, Szabolcs Kovacs, Petrică Costea, Adrian Marinaş, Ştefan Szilagyi şi Cosmin Iuhas, cel care a primit titlul de cel mai bun jucător. Premierea a fost făcută de cel mai mare arbitru român al tuturor timpurilor, Nicolae Rainea.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE