Cupa UNIO şi-a respectat blazonul

Filed under: Sport |

judo

Cupa Unio a demonstrat încă o dată că e una dinre cele mai respectate competiţii de judo, rezervată copiilor, din ţară. Cu peste 360 de sportivi la start de la cele mai importante cluburi din ţară şi de asemenea de la cluburi din Polonia şi Ungaria, a 18-a ediţie a competiţiei a umplut până la refuz sala mică a LPS.  Deschiderea oficială i-a avut ca invitaţi pe viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca şi pe preşedintele Consiliului judeţean, Adrian Ştef, iar în sală au ţinut să asiste la turneu reprezentanţii DJTS-ului şi a unor cluburi sportive din Satu Mare.

”Ţin să le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit. E o mare bucurie să vezi atîţia copii trăind cu bucurie un astfel de eveniment. Sunt obosit dar pentru judo facem orice sacrificiu” a spus la finalul concursului antrenorul Mihai Terely. Acesta era extrem de mulţumit că pe lângă problemele legate de organizare a mai avut timp şi să –şi asiste elevii care l-au răsplătit cu un loc 2 pe echipe şi cu opt medalii cucerite la Cupa UNIO.

Oaspeţii atît cei din străinătate cât şi cei din ţară au avut doar cuvinte de laudă la adresa organizatorilor. „Este unul dintre puţinele turnee, dacă nu singurul la care nu am plătit taxă de participare. Iar copiii au mereu parte de surprize plăcute. Suntem deja la a patra ediţie consecutivă la Satu Mare şi sper să mai fim invitaţi. Mulţumim Satu Mare, mulţumim celor de la CS UNIO”, a ţinut să transmită antrenorul de la Clubul Elevilor Târgu Mureş, Olah.

De remarcat că în clasamentul pe medalii CS Liberty Oradea a terminat pe primul loc fiind urmat de CS UNIO şi de cluburile din Cegled-Ungaria şi Focşani.
Pentru CS UNIO au urcat pe podium:
Felber Luca- Under 9 , cat 42 kg., Dominic Stan-Under 11-cat 34 kg., Oprea Sergiu locul 1 şi Oprea Raul loc 3 la Under 11 ani-46 kg., Takacs Atlanta, loc 2 la cat 44kg-under 13, Czerlau Jeninifer-loc 1 la cat 52kg-under 13, Kincses Tamas-loc 3, 34kg-under 13 şi Katana Martin-loc 2 la cat 55 kg –under 13.

Preşedintele CS UNIO , Gheorghe Istrăuan, a ţinut încă o dată să le mulţumească părinţilor pentru sprijin , sportivilor şi foştilor sportivi de la club care au asigurat arbitrajul şi bineînţeles sponsorilor: Primăria Satu Mare –primarului Dorel Coica şi doamnei Covaci Natalia, Consiliului judeţean, preşedintelui Adrian Ştef şi vicepreşedintelui Mircea Govor, Nord Vest TV şi Gazeta de Nord Vest, Pro Nutrition SRL Dej, LPS Satu Mare, SC UNIO SA, Sindicatului UNIO, SC Rubin King SRL Carei, familiei Czerlau, familiei Pelcz Attila, familiei Şereş Lucian, familiei Kovacs şi nu în ultimul rând Şcolii Populare de Artă.
Gazeta de Nord Vest şi Nord Vest TV au fost sponsori şi totodată parteneri media . În această seară de la ora 20,45 în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă veţi putea urmări un amplu reportaj de la competiţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *