Dascălii sătmăreni sunt indecişi în privinţa grevei

Filed under: Locale |

dascali

Doar jumătate dintre dascălii sătmăreni, membri ai Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SIP) Satu Mare, s-au exprimat pentru declanşarea grevei generale în urma referendumului organizat în acest sens în judeţ. Conducerea sindicatului spune că decizia declanşării acţiunii de protest va fi luată în funcţie de rezultatele obţinute la nivel naţional.

Doar jumătate au votat pentru grevă generală
Potrivit preşedintelui SIP Satu Mare, Ioan Drăgan, din cei circa 4.300 de membri de sindicat şi-au exprimat opţiunea doar în jur de 3.000. Dintre aceştia, doar 50% au votat pentru declanşarea grevei generale. De asemenea, aproape 60% dintre dascăli au votat pentru o grevă de avertisment, 25% pentru neîncheierea situaţiei şcolare ca formă de protest, în timp ce circa 49% au votat pentru un miting de protest la Satu Mare. “Mulţi dintre colegii noştri nu au vrut să opteze pentru o acţiune de protest radicală în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă, deşi nemulţumiri sunt. Se ştie faptul că, în cazul declanşării unei greve generale, pe durata desfăşurării acesteia nu vor fi achitate salariile. Foarte probabil, colegii noştri nu au dorit să rămână fără bani de sărbători”, a precizat Drăgan.
Liderul de sindicat a mai afirmat că o decizie în privinţa acţiunilor de protest va fi luată la nivel naţional în urma rezultatelor referendumului din fiecare judeţ. “Spre exemplu, dacă la nivel naţional, după centralizarea rezultatelor referendumului din fiecare judeţ, se va constata că majoritatea colegilor noştri au votat pentru grevă generală, atunci se va recurge la această formă de protest”, a mai precizat Drăgan.

Nemulţumirile s-ar putea acutiza
Solicitările sindicaliştilor vizează creşterea salariilor angajaţilor din sistemul de învăţământ de la 1 ianuarie 2014, acordarea a 6% din PIB pentru educaţie, debirocratizarea sistemului de învăţământ prin reducerea semnificativă a situaţiilor şi a evidenţelor pe care le întocmesc cadrele didactice precum şi altele.
Liderul de sindicat a mai precizat că există posibilitatea ca nemulţumirile sindicaliştilor să se acutizeze începând de anul viitor. “Nerezolvarea solicitărilor nostre ar putea duce la creşterea nemulţumirilor în rândurile profesorilor. Una dintre nemulţumiri este neacordarea drepturilor câştigate de noi în instanţă sau nealocarea a 6% din PIB pentru educaţie. Este posibil ca după trecerea sărbătorilor colegii noştri să-şi dorească reluarea acţiunilor de protest şi chiar declanşarea grevei generale”, a mai adăugat Ioan Drăgan.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *