DGA Satu Mare marchează Ziua de Luptă împotriva Corupţiei

Filed under: Locale |

Semnată de România la data de 9 decembrie 2003 la Merida şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei. De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie.
“Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel, sens în care, pe data de 9 decembrie în municipiul Satu Mare vor fi organizate o serie de activităţi de informare pentru cetăţeni prin distribuirea de pliante şi flyere care au drept scop conştientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie. În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unor lucrători M.A.I. ori funcţionari publici în fapte de corupţie. În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pusă la dispoziţie, cu acces gratuit pentru toate reţelele de telefonie fixă ori mobilă, Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806. Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numărul de telefon 0261/717.606 aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Satu Mare, precum şi la adresa de e-mail satumare.dga@mai.gov.ro. Solicităm sprijinul tuturor cetăţenilor care nu sunt indiferenţi şi le pasă de societatea în care trăiesc”, a declarat şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Satu Mare, comisar şef de poliţie Stelian Călugăru.

One Response to DGA Satu Mare marchează Ziua de Luptă împotriva Corupţiei

  1. RMDSZ, Pe extremistii astia de stau de doua zile in groapa pe Corneliu Coposu sub balcoanele oamenilor nu-i vede nimeni ? nu scrie nimeni ? Se canta si vorbeste doar limba ungureasca, nerusinatii.

    Gabriel
    07/12/2013 at 16:51
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *