Expoziţia “Marea Unire şi Biserica” la Muzeul de Artă

Filed under: Locale |

expozitie

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Consiliul Judeţean Satu Mare şi Muzeul Judeţean Satu Mare au organizat ieri, la sediul Muzeului de Artă, expoziţia “ Marea Unire şi Biserica”.

La vernisaj au participat prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, viceprimarul dr. Radu Roca, directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, Liviu Marta, oameni de cultură, numeroşi elevi de la Colegiile Naţionale “Doamna Stanca” şi “Ioan Slavici”, precum şi mulţi sătmăreni dornici să vadă expoziţia. Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Naţional al Românei de către corul Liceului Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt”, condus de profesorul Ioan Popa Bota.
După care directorul Liviu Marta a prezentat pe scurt organizarea expoziţiei, care se doreşte a fi un omagiu adus membrilor Bisericii care s-au implicat activ în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Tot cu această ocazie, preotul greco-catolic Alexandru Dragoş şi profesorul Ioan Popa Bota din partea Protopopiatului Ortodox Satu Mare au prezentat câteva idei despre clericii care au participat la Marea Unire din 1918 de la Alba Iulia, începând cu cei mai de seamă ierarhi ai bisericilor româneşti, episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea, şi până la protopopii şi preoţii de rând ai satelor sătmărene. Aceştia au fost cei care au răspândit în rândul populaţiei româneşti ideile Unirii.
Expoziţia cuprinde obiecte personale şi prezentări ale vieţilor ierarhilor transilvăneni, şi cu precădere ale celor originari din Satu Mare. Vernisajul s-a încheiat cu un cântec patriotic interpretat de Corul Liceului Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt” Satu Mare.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *