More

    Extremistul Krako iese din nou la rampă

    krako-rudolf

    După ce a intrat într-un bine meritat anonimat timp de trei ani, extremistul Rudolf Krako a reintrat în atenţia opiniei publice prin organizarea la Satu Mare a unei Conferinţe internaţionale pe tema autonomiei zonei Partium. Krako susţine că această conferinţă este internaţională întrucât la lucrări participă doi invitaţi spanioli, militanţi pentru independenţa Cataloniei. Nu este prima dată când preşedintele Asociaţiei Podul, Rudolf Krako, organizează manifestări publice în judeţul Satu Mare, la care invită tot felul de persoane dubioase, care îşi dau frâu liber pornirilor revizioniste şi, mai nou, autonomiste. Ciudat este că autorităţile statului român nu par deranjate de aceste manifestări organizate sub nasul lor de un fost tâmplar, ajuns şomer datorită absenţelor repetate şi nejustificate de la serviciu, care este finanţat de asociaţii extremiste din Ungaria.

    Amic cu fondatorul Gărzii Maghiare
    Rudolf Krako a intrat în atenţia opiniei publice în luna iulie a anului 2010, când a organizat o manifestare revizionistă în Dorolţ. Manifestarea a fost intitulată “Podul peste Partium” şi a fost organizată pe un teren pus la dispoziţie de parohia reformată din localitate, pe care a fost amplasată o tabără cu corturi, scenă şi steaguri ale Ungariei Mari. Invitatul de onoare al acestei manifestări revizioniste a fost liderul partidului de extremă dreaptă Jobbik din Ungaria, Vona Gabor, cunoscut şi ca fondator al Gărzii Maghiare, care a fost scoasă în afara legii în 2009 de autorităţile ungare. Alături de alţi fârtaţi din Ungaria, liderul Jobbik, Vona Gabor, şi-a expus în voie ideile extremiste la Dorolţ, în aplauzele celor câteva zeci de participanţi strânşi în tabără de fostul tâmplar Rudolf Krako, reprofilat în preşedinte al Asociaţiei Podul.
    În luna septembrie 2010, tot Asociaţia Podul, condusă de Rudolf Krako, a organizat la Satu Mare o manifestare dedicată aniversării a 70 de ani de la intrarea în municipiul Satu Mare a armatei ungare, în frunte cu regentul Horthy Miklos, în urma Dictatului de la Viena. La organizarea manifestării, Rudolf Krako a fost ajutat de către Asociaţia Horthy Miklos şi de către Ordinul Vitejilor Istorici, organizaţii revizioniste din Ungaria. Manifestarea s-a desfăşurat în sala de şedinţe a Protopopiatului reformat din Satu Mare, unde au fost ţinute mai multe discursuri de omagiere a lui Horthy Miklos şi a Dictatului de la Viena.

    vona-gabor

    O conferinţă foarte pestriţă
    În aceste zile, Rudolf Krako şi Asociaţia Podul au organizat la Satu Mare o Conferinţă internaţională pe tema autonomiei zonei Partium. Conferinţa a devenit internaţională întrucât la ea au participat spaniolii Marc Gafarot i Monjo şi Daniel Laspra, militanţi pentru independenţa Cataloniei. Marc Gafarot i Monjo este reprezentantul Partidului Convergenţa Democratică Catalonă. La o simplă căutare pe internet, se poate observa că, de aproape un an, acesta este un invitat abonat la mai toate manifestările organizate de radicalii maghiari din Ardeal, în special la cele organizate de Consiliul Naţional Secuiesc. Celălalt spaniol, Daniel Laspra, este de profesie avocat, fiind responsabil juridic al militanţilor pentru independenţa Cataloniei. Cam aceştia ar fi cei doi mari experţi aduşi la Satu Mare de liderul Asociaţiei Podul. Printre invitaţii lui Krako s-au mai numărat activista pentru drepturile omului Eva Maria Barki, jurnalistul Mircea Daian, fondatorul Ligii Democrate Ardelene, preşedintele Consiliului pentru Autonomia Partiumului, Szilagy Ferenc, fondatorul noii societăţi aristocrate maghiare, dr. Horkovics-Kovats Janos. O adunătură pestriţă, numai bună să incite asistenţa formată din câteva persoane.

    Şi-a abandonat copiii pentru extremism
    Rudolf Krako a fost protagonistul unui scandal imens, după ce, în 2011, fosta sa soţie a reclamat la audienţele de la Prefectură că marele extremist, devenit preşedinte al Asociaţiei Podul, refuză să plătească pensia alimentară pentru copii. Femeia l-a acuzat pe Krako că s-a înhăitat cu tot felul de extremişti maghiari, fiind apoi dat afară de la locul de muncă. Motivând că nu are surse de venit, Krako a refuzat să plătească pensia alimentară pentru propriii săi copii. Fosta soţie l-a mai acuzat pe Krako că nu este adevărat faptul că nu are bani, întrucât primeşte o grămadă de bani de la diverse organizaţii dubioase din Ungaria, pe care îi cheltuie după bunul său plac în tot felul de acţiuni extremiste. De asemenea, fosta soţie l-a acuzat pe Krako că este lipsit de afecţiune faţă de copiii săi, respectiv că nu-l interesează absolut deloc soarta lor.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE