Lupa-Lupa

Filed under: Editorial |

Se zice că la întâlnirea cu marile sărbători trebuie să ne prezentăm cu faptele bune făcute peste an. E un prilej potrivit pentru a vă spune o poveste. Una cât se poate de adevărată. Pe lângă blocul meu, în cartierul bucureştean Militari, îşi făceau veacul două căţele frumoase, inteligente şi jucăuşe, de care se ataşaseră nu doar copiii, ci şi oamenii mari. Suricata şi Lupa-Lupa nu muşcau pe nimeni, iar maxima lor agresivitate se manifesta prin lătratul după maşini, dar asta pare să fie boala generalizată a maidanezului de oraş. Şi a venit isteria politico-mediatică sub sloganul “Moarte maidanezilor!”. Hoarde de hingheri (urâtă meserie! – scrie despre ea şi Mario Vargas Llosa, în “Conversaţie la Catedrală”) au început să dea târcoale cartierelor, prin urmare şi blocului nostru. Suricata şi Lupa-Lupa au simţit pericolul şi au căutat să se ascundă. Dar universul lor se limita la spaţiul dintre blocuri, un tomberon de gunoi şi maşinile din parcare. Nu-şi puteau săpa vizuini în asfalt. Oamenii le mai luau în apartamentele lor, până la trecerea urgiei. Într-o dimineaţă, însă, o voce speriată mi-a dat vestea cea rea: “Au luat-o hingherii pe Lupa!”.

Un vecin mi-a povestit totul: cum au descins vreo şapte hingheri din trei maşini… cum au încolţit-o pe Lupa-Lupa în faţa blocului… cum s-a zbătut să scape din încercuire, în timp ce harpoane infernale o condamnau la captivitate… Dar cu adevărat sfâşietoare erau ţipetele Lupei. Lupta pentru viaţa ei şi le cerea ajutorul celor care până atunci îi fuseseră prieteni. Un locatar a încercat să intervină, dar a fost descurajat de vocea guturală a unui hingher: “Nu te băga, că te amendăm de plângi o lună!”.

În după-amiaza acelei zile am aflat unde o duseseră pe Lupa-Lupa: la un adăpost de la marginea Capitalei, unde câinii sunt ţinuţi în condiţii infernale. Pentru biata căţea, ceasul ticăia lugubru: dacă nu era adoptată în trei săptămâni, urma eutanasierea. Mulţi oameni din bloc deplângeau soarta Lupei, dar niciunul nu se încumeta s-o ia acasă. Unde s-o ţii într-un apartament?!

Am făcut un consiliu de familie. Fetele mele îşi aminteau, printre sughiţuri, cum prietena lor patrupedă le însoţea în reprizele de jogging prin Politehnică. Soluţia a venit de la sine: trebuie s-o salvăm pe Lupa! Cu un motan şi doi copii în casă, n-o putem ţine la bloc. Dar la ţară o putem duce! Şi mai putem avea grijă ca ea să aibă un trai rezonabil, lipsit de coşmaruri hinghereşti.

Zis şi făcut. A doua zi, dis-de-dimineaţă, doi oameni în toată firea s-au prezentat la adăpostul cu pricina. Discuţii, nervi, formalităţi… Când au dat cu ochii de Lupa-Lupa, au încremenit: biata căţea, voinică de felul ei, era înghesuită într-un ţarc de câţiva metri pătraţi, împrejmuit cu sârmă, alături de alţi 15-20 de câini! De peste 24 de ore nu mâncaseră nimic, nu li se dăduse nici apă, se muşcaseră între ei. Nu era adăpost pentru animale, ci lagăr de exterminare.

Când privirea Lupei s-a întâlnit cu ale celor doi oameni care-i erau cunoscuţi, ochii aceia trişti au transmis o rugăminte disperată: vă rog, luaţi-mă de aici! Şi mai dramatic era că toţi câinii cereau ajutor, toţi se agăţau de speranţa că, printre străinii care-i priveau cu milă, se va găsi unul care să vrea să le fie stăpân…
“Gata, Lupa-Lupa, am venit să te luăm acasă!” – au fost vorbele miraculoase care au făcut ca doi ochi frumoşi să se lumineze. Biata căţea a început să dea din coadă, iar din gâtlej îi ieşea un scâncet de mulţumire. A cunoscut însă din nou disperarea când, în loc s-o scoată din ţarc, oamenii aceia s-au îndepărtat, însoţiţi de un angajat al adăpostului. De unde să ştie bietul animal că se duceau într-un birou, să completeze hârtiile de adopţie?! Celor doi binefăcători li s-a rupt inima când, privind în urmă, au văzut-o pe Lupa-Lupa ridicată în două labe, cu burta şi faţa lipite de gardul de sârmă al ţarcului.

Acum, Lupa-Lupa are propria cuşcă, în curtea unei gospodării din Oltenia submontană. Şi nu orice sat, ci vatra copilăriei mele. Lupa-Lupa nu e singură, pentru că nici Suricata nu putea fi lăsată la cheremul hingherilor. Cele două tovarăşe de hârjoană bucureşteană sunt vecine în “căsuţele” lor călduroase, care le ajută să învingă gerurile din Brădicenii Gorjului…
Grigore Cartianu

One Response to Lupa-Lupa

  1. ma gandesc ce-i facea lui Lupa-Lupa daca ii musca una dintre fetite?
    tot asa gandea?

    elel
    28/12/2013 at 14:32
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *