Proiectul care egalizează vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, avizat de Guvern

Filed under: Politic |

Proiectul de lege care prevede că femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani începând din 2035, când va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi minim de 15 ani, a fost avizat, miercuri, de Guvern. Premierul Victor Ponta a susţinut, miercuri, că pensionarea femeilor din România la vârsta de 65 de ani, începând cu anul 2035, reprezintă o obligaţie europeană de la care nu se poate deroga. Întrebat dacă s-a discutat miercuri în Guvern despre egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, Ponta a răspuns afirmativ, precizând că măsura va fi adoptată din 2035. “Începând cu 2035, deci peste 22 de ani din acest moment, România este obligată ca membră UE să se alinieze la vârsta europeană minimă de 65 de ani”, a spus Ponta. El a precizat că există ţări UE în care vârsta de pensionare este deja chiar mai ridicată. Premierul a arătat că măsura are la bază consideraţii de natură ştiinţifică privind dezvoltarea economică şi socială, dezvoltarea medicinei, dar şi faptul că, în primul rând, femeia în 2035 în UE nu va mai avea acele munci dificile pe care le avea. “Deci, 2035 este o obligaţie europeană la care România nu poate să deroge. E proiect de lege. Până în 2035 sper s-o adoptăm, adică nu era niciun motiv de urgenţă”, a mai spus Ponta. Proiectul, propus de Ministerul Muncii, modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *