More

    Rică Castorică, zis şi morsa babană – omul trambulină

    castorica-spaima-gainatului

    Ajuns mare şef mare în urmă cu 15 ani peste cel mai de temut ziar din Satu Mare, după un tragic accident în care şi-a pierdut viaţa fostul director al GNV, Rică Castorică a şi făcut primele schimbări în redacţie. Fost mic şi subţirel redactor şef adjunct până la acea dată, s-a autopropus imediat şi s-a autoinstalat ca director general al societăţii editoare a ziarului şi a modificat rapid organigrama. Una dintre primele schimbări a fost redenumirea rubricii Jolly Joker, apreciată şi foarte citită până atunci, în rubrica Gura Târgului, prin care a şi început să terfelească pe toată lumea. I-a obligat şi pe redactori să-şi îndeplinească norma săptămânală de câte un material pentru această rubrică, chiar dacă aceştia nu erau de acord cu porunca fiorosului stăpân. Au fost însă şi mulţi sătmăreni bucuroşi care s-au regăsit pe ultima pagină a ziarului, la Gura Târgului. Micul Rică Castorică se înverşuna mai ales în preajma alegerilor să-i discrediteze pe posibilii candidaţi la unele funcţii în administraţia publică locală sau pentru altele la nivel naţional. Dacă pe unii i-a jignit în cel mai grosolan mod posibil, pe alţii chiar i-a amuzat. Circula vorba prin târg că al nostru Valerică, morsa cea babană şi fără frică, este şi omul trambulină, asta deoarece aproape toţi cei vizaţi şi cu noroi împroşcaţi ajungeau şefi. Chiar îşi doreau unii să fie luaţi şi ei în vizor, ca să aibă şanse la obţinerea unor funcţii. Aşa că orice gânduri avea şi la ce foloase aştepta, Rică cu dotarea mică până la urmă tot cu nimic se alegea.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE