Sălăjenii își pot găsi joburi în străinătate

Filed under: Actualitatea Salajeana |
Pentru un salariu de 23 de euro pe oră sălăjenii pot alege să muncească în străinătate, în Norvegia, pe posturi de ghid turistic. Conform Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, o companie norvegiană are nevoie de 40 de persoane pentru ghid turistic. Cei interesaţi de ofertă trebuie să ştie că angajatorul norvegian impune ca şi condiţii cunoaşterea limbii engleze şi cel puţin alte două limbi străine dintre: franceză, germană, spaniolă, italiană şi rusă. Persoanele cu studii superioare şi cu experienţă într-un post similiar vor avea prioritate la angajare.
Cele 40 de posturi sunt valabile pe perioada verii, 1 mai – 15 septembrie, iar contractul va începe din luna aprilie 2014. CV-ul model Europass, însoţit de scrisoarea de intenţie, redactat în limba engleză, poate fi trimis la adresa de e-mail: guide@vossguideservice.no, iar candidaţii selectaţi vor trebui să participe la programul de instruire on-line înainte de sosirea în Norvegia, respectiv la un curs care va fi susţinut la sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai 2014. Termenul limită de aplicare al CV-ului este până în data de 6 ianuarie 2014.
De asemenea, sălăjenii care vor să lucreze în sectorul agricol în Spania sunt aşteptaţi, până în data de 23 decembrie 2013, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, cu sediul în Zalău, strada Tudor Vladimirescu nr. 8, bloc P40 parter, compartimentul EURES, pentru a fi înregistraţi în evidenţele agenţiei ca persoane care doresc un loc de muncă în străinătate şi pentru a primi informaţii suplimentare privind participarea la această selecţie.
Potrivit AJOFM Sălaj, selecţia pentru campania de cules căpşuni din anul 2014 – sectorul agricol din Spania, va avea loc în data de 13 ianuarie 2014, la Vaslui şi în perioada 15-16 ianuarie 2014 la Slatina, judeţul Olt. În total sunt oferite 750 de locuri de muncă, iar pentru aceste posturi sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *