Sătmărenii riscă dosar penal pentru artificiile neautorizate

Filed under: Locale |

artificii

Poliţiştii vor efectua, în perioada următoare, o serie de verificări, pentru a-i depista pe comercianţii care nu respectă legea în ceea ce priveşte articolele pirotehnice. Aceştia riscă amenzi ce pot ajunge până la 7.500 de lei. Acţiunile poliţiştilor se înscriu în ansamblul de măsuri iniţiate la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în vederea prevenirii şi combaterii evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2013-2014.

Controale în tot judeţul
Poliţiştii vor efectua verificări la societăţile comerciale autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice, inclusiv la locurile de depozitare, precum şi controale în complexele comerciale, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare identificate pe raza de competenţă, pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale ce reglementează deţinerea şi comercializarea către populaţie sau persoane juridice a articolelor pirotehnice. Totodată, se va urmări identificarea celor care efectuează operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice şi luarea faţă de aceştia a măsurilor prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată şi cu modificările ulterioare. “Poliţia Română a declanşat, începând cu data de 20 noiembrie a.c., acţiunea naţională pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada Sărbătorilor de iarnă 2013/2014. Asemenea acţiuni se desfăşoară şi la Satu Mare, fiind angrenaţi atât poliţişti specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, cât şi poliţişti de ordine publică”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare.

Colaborare interinstituţională
În cursul acestei săptămâni poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu specialişti ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, au efectuat controale la societăţile comerciale, în vederea autorizării pentru desfăşurarea de operaţiuni cu articole pirotehnice. “Anul trecut au obţinut această autorizaţie 15 societăţi din judeţ, 11 pentru articole pirotehnice din categoria I, şi alte 4 pentru clasele II şi IV. În această perioadă sunt continuate şi activităţile specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor, centrelor comerciale ori a altor locaţii aglomerate, pentru depistarea persoanelor ce comercializează ilegal obiecte pirotehnice. Se urmăreşte în mod prioritar combaterea comerţului ilicit cu petarde procurate ilegal din Ungaria şi Ucraina. În aceste acţiuni poliţiştii colaborează cu jandarmi, poliţişti locali şi de frontieră, urmărind astfel prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice”, se mai arată în sursa citată.

Amendă sau dosar penal
Nerespectarea legislaţiei în domeniul articolelor pirotehnice se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 7.500 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune, caz în care pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an. Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice, situaţie în care limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%. De asemenea, potrivit Legii nr. 126/1995, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an, aceeaşi pedeapsă fiind prevăzută şi în cazul comercializării articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege (16 ani), ori al comercializării către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Pe lângă consecinţele pe care le vor suporta în plan legal în cazul nerespectării legislaţiei în domeniu, sătmărenii trebuie să fie conştienţi de pericolul la care se expun atunci când folosesc articole pirotehnice din categoria celor interzise de lege. “Reamintim că în cursul anului trecut, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, în colaborare cu cei de ordine publică din cadrul I.P.J. Satu Mare au fost întocmite peste 30 de dosare penale la regimul articolelor pirotehnice şi aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.000 lei. De asemenea, au fost confiscate 24.941 petarde şi 31 de kg articole pirotehnice, din clasele/categoriile de pericol II-IV”, se arată în comunicatul IJP Satu Mare.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *