Spiritul Crăciunului a cuprins Tăşnadul

Filed under: Locale |

tasnad

Sala de spectacole din fostul cinematograf din oraşul Tăşnad a fost neîncăpătoare pentru sutele de localnici sosiţi la concertul special de colinde. La concert a fost prezent preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, consilierul judeţean Oliviu Buzgău, şi primarul Tăşnadului, Vasile Mitraşca.
Pe scenă au evoluat corurile bisericilor ortodoxe din Carei, Pişcolt, Lucăceni, Corala Protopopiatului Ortodox Carei, interpreţii Denisa Vasile şi Aniela Tegzes, fiind interpretate atât colinde tradiţionale româneşti cât şi cântece de iarnă. Invitatul special al serii a fost binecunoscutul interpret de muzică populară Cristian Pomohaci. Recitalul său de colinzi a stârnit ropote de aplauze din partea sutelor de spectatori. În timpul recitalului său, Pomohaci l-a invitat pe scenă pe primarul Vasile Mitraşca şi au interpretat împreună colinda “Deschide uşa creştine”.
La finalul concertului, vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, deputatul Octavian Petric şi primarul Vasile Mitraşca au interpretat, alături de Corala Protopopiatului Ortodox Carei, o frumoasă colindă pentru Tăşnădeni. Prin intermediul colindelor interpretate cu această ocazie cetaţeni oraşului Tăşnad au primit vestea Naşterii Mântuitorului Hristos .Concertul de colinde a fost organizat de Primaria Tăşnad şi Centrul Cultural Tăşnad.

Szasz Lorand

3 Responses to Spiritul Crăciunului a cuprins Tăşnadul

  1. cand va fi difuzat pe nord vest tv programul de azi cu corurile bisericilor ortodoxe?

    cris
    23/12/2013 at 00:18
    Reply

  2. cand va fi difuzat pe nordvest tv?

    eu si eu
    23/12/2013 at 00:20
    Reply

  3. A fost un spectacol de zile mari. FELICITARI D-LUI PRIMAR, VASILE MITRASCA SI CELOR CARE AU PARTICIPAT LA ACEST SPECTACOL DE SUFLET. CRACIUN FERICIT SI SARBATORI FRUMOASE.

    NICUSOR
    23/12/2013 at 11:41
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *