Târgul Moşului Caritas, la ediţia a VII-a

Filed under: Locale |

targ

Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare a deschis ieri cea de-a şaptea ediţie a Târgului Moşului. Târgul are o tradiţie de peste 7 ani în municipiul Satu Mare, interval de timp în care a adus bucurii familiilor sătmărene prin micile cadouri puse în vânzare la preţuri avantajoase şi cu vizitele Moşului care a oferit cadouri micuţilor care au venit să-l viziteze. An de an fondurile strânse prin acest târg au fost dedicate beneficiarilor Organizaţiei Caritas. Astfel în 2013 banii proveniţi din vânzări vor fi dedicaţi copiilor. Târgul va avea loc în Centrul Nou al municipiului Satu Mare pe Aleea Coposu unde în două căsuţe se vor găsi multe lucruri frumoase numai bune de cadou, jucării, decoraţii iar în a treia căsuţă se vor pune în vânzare articole pregătite de beneficiarii Organizaţiei şi ciocolată de casă. Târgul va fi deschis în perioada 4-6 decembrie între orele 11-19, iar în cursul zilei de joi, Moşul va poposi la Târg, între orele 13-16 unde va aştepta copiii în Căsuţa Moşului.
Pe lângă Moş Nicolae copiii se vor putea întâlni cu căţeluşii blânzi de la Angel Dog din Satu Mare, care abia aşteaptă să fie mângăiaţi. În acest an Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare doreşte să aducă o bucurie copiilor din Centrul de plasament „Casa Diana”, aflat în administrarea Fundaţiei Mia Munteanu. Aici sunt îngrijiţi şi educaţi 23 de copii între 12 şi 18 ani, abandonaţi de părinţi. Pentru a îndeplini această misiune, Organizaţia Caritas cere sprijinul comunităţii. Pentru cadoul pe care organizaţia doreşte să îl ofere acestor copii sunt aşteptate donaţii conţinând caiete, creioane, creioane colorate, carioci şi dulcuri. Aceste donaţii sunt aşteptate între 4-6 decembrie la Târgul Moşului pe Aleea Coposu, între orele 11-19, în căsuţa dedicată vânzării articolelor confecţionate de beneficiarii Caritas.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *