Un An Nou fericit alături de cititorii noştri

Filed under: Editorial |

55

În acest an, redacţia Gazetei de Nord-Vest a reuşit un lucru deosebit de important. A reuşit să scape de sub controlul malefic al senatorului Marian Valer şi al marionetelor sale. Ziarişii GNV au pornit la un nou drum, ajutaţi de colegii de la Nord Vest TV, care la început li s-a părut anevoios. Fără a mai fi obligaţi să asculte de “indicaţiile preţioase” ale celui mai detestat politician din Sătmar, aceştia au încercat să servească un singur interes, cel al locuitorilor judeţului nostru.

Gazeta de Nord-Vest, din ale cărei pagini au fost eliminate declaraţiile politice şi interpelările aberante, plictisitoare şi nefolositoare, atacurile răuvoitoare şi calomniatoare, a redevenit încet, dar sigur, un ziar tot mai îndrăgit de sătmăreni. Ne vom continua demersul, astfel încât Gazeta de Nord-Vest să devină cotidianul tuturor sătmărenilor.

De asemenea, în viitorul apropiat ne dorim să devină şi cotidianul sălăjenilor, iar apoi al tuturor locuitorilor din Regiunea de Nord-Vest a României. În anul care vine, Gazeta de Nord-Vest va continua să fie aproape de cititorii săi, dând dovadă de aceeaşi obiectivitate, dar şi de aceeaşi incisivitate pe care am practicat-o din luna mai a acestui an. Vom continua demersul de a ne recâştiga cititorii pe care i-am pierdut datorită atitudinii unui personaj malefic, ajuns la groapa de gunoi a istoriei recente.

Vom continua să reflectăm viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a judeţului Satu Mare în paginile ziarului nostru aşa cum este ea de fapt, fără distorsiuni şi omisiuni dictate de eventuale interese personale sau de grup. Suntem convinşi că cititorii noştri, tot mai numeroşi pe zi ce trece, vor aprecia strădaniile noastre şi ne vor sprijini în continuare.

De asemenea, suntem convinşi că vom avea parte de un An Nou fericit şi plin de împliniri alături de cei care citesc Gazeta de Nord-Vest şi vizionează Nord Vest TV.

Tuturor acestora le urăm un sincer “La mulţi ani!”

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *