“Viflaimul”, prezentat de vârstnicii de la Centrul de zi “Speranţa”

Filed under: Locale |

caritas

La Centrul de zi Speranţa al Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare s-a desfăşurat ieri festivitatea de Crăciun a vârstnicilor care frecventează respectivul centru. La eveniment au participat preotul ortodox de la Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” Satu Mare, dr. Cristian Boloş, preotul romano-catolic Orban Mihaly şi preotul reformat Korda Zoltan, alături de directorul Organizaţiei Caritas Satu Mare, Lochli Terezia Tunde. Cu această ocazie, directorul Caritas Satu Mare le-a urat vârstnicilor multă sănătate şi fericire cu ocazia sărbătorilor de iarnă. După care, pensionarii de la Centrul de zi “Speranţa” au prezentat sceneta “Viflaimul”, fiind acompaniaţi pe parcurs de corul vârstnicilor, care au interpretat colinzi atât în română, cât şi în maghiară. La final, preoţii Cristian Boloş, Orban Mihaly şi Korda Zoltan le-au explicat pensionarilor semnificaţia marii sărbători a Naşterii Domnului.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *