Amalia Tătăran şi Simona Pop la Budapesta

Filed under: Sport |

Sâmbătă şi duminică, la Budapesta se desfăşoară primul Grand Prix de spadă din acest an. Se anunţă un concurs important, de unde nu vor lipsi Ana Maria Brânză, Maria Udrea, Raluca Sbârcia sau sătmăreanca Simona Pop, proaspetele medaliate cu aur la Doha, dar şi tânăra speranţă a spadei din România, Amalia Tătăran de la CS Satu Mare. Cu toate că Simona trece printr-o perioadă foarte grea, pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui său, sportiva a decis să participe la Budapesta, având un moral destul de bun. Sâmbătă competiţia se va opri la tabloul de 64, urmând ca duminică să se dispute partea a doua a Grand Prix-ului. Delegaţia sătmăreană va porni spre capitala Ungariei, azi, în jurul orei 11.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *