More

    Apelul medicului Raed Arafat: „Se încearcă discreditarea mea“

    Medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a aflat că are un cont fals pe reţeaua de socializare Facebook. Pagina respectivă a adunat nu mai puţin de 80.000 de fani, care comentează la postările persoanei care se dă drept Raed Arafat.

    Secretarul de stat susţine însă că nu are un cont personal şi că a cerut deja oficial ca profilul fals să fie şters de pe reţeaua de socializare.

    „Nu am în momentul de faţă un cont personal de Facebook. Nu există un cont oficial al meu. Am avut unul în urmă cu trei ani, dar cineva l-a raportat şi, prin urmare, mi-au închis contul. De atunci nu am reuşit să îl redeschid. Problema este că aceste conturi false se deschid în continuu, iar oamenii sunt înşelaţi şi cred că vorbesc cu mine. De exemplu, o publicaţie din Timişoara a făcut ştire dintr-o postare de pe acel cont. Este un prejudiciu adus imaginii mele şi cel care se află în spatele acestui profil poate avea şi beneficii de pe urma mea”, a explicat doctorul Raed Arafat pentru Adevărul.

    Acesta a precizat că a fost anunţat de un prieten cu privire la contul fals pe care îl are şi că, imediat ce a aflat de pagina respectivă, a completat un formular la care a ataşat documentele de identitate pentru ca reprezentanţii reţelei de socializare să şteargă profilul. „Se încearcă discreditarea mea. Problema este că altcineva face tot felul de declaraţii care nu sunt ale mele. Chiar dacă am opinii legate de anumite subiecte, nu vreau ca altcineva să le scrie pentru mine. Oricum, am văzut că cel care este în spatele contului mai face unele greşeli de exprimare. Este un profil bine gândit”, a mai spus Arafat.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE