Balotelli, amendat cu 10.000 de euro după meciul cu echipa Cagliari

Filed under: Sport |

4

Atacantul formaţiei AC Milan, Mario Balotelli, a fost amendat cu 10.000 de euro de către judecătorul sportiv, pentru gesturile obscene la adresa fanilor echipei Cagliari, la meciul de duminică, din campionatul Italiei.

Mario Balotelli a marcat golul egalizator al echipei AC Milan, în minutul 87, iar apoi a făcut gesturi obscene la adresa fanilor de la Cagliari, fiind avertizat de arbitrul meciului şi calmat cu greu de coechipierul său Kaka. În urma cartonaşului primit, Balotelli va fi suspendat etapa următoare.

De asemenea, judecătorul sportiv Gianpaolo Tosel a decis ca echipa Cagliari să joace un meci fără spectatori, după ce suporterii au scandat insulte rasiste la adresa lui Balotelli.

În meciul de duminică, AC Milan s-a impus, cu scorul de 2-1.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *