Buget mai mic pentru oraşul Negreşti Oaş

Filed under: Locale |

sedneg

Bugetul pe anul 2014 al oraşului Negreşti Oaş, aprobat de consilierii locali în cadrul şedinţei de ieri, este mai mic cu peste 2,5 milioane de lei faţă de cel de anul trecut. Astfel, potrivit filei de buget prezentată de contabilul şef al Primăriei Negreşti Oaş, Floare Fabian, veniturile prognozate pentru anul în curs se cifrează la 28,06 milioane de lei, cu 2,69 milioane de lei mai puţin decât cel de anul trecut, care a fost de 30,75 milioane de lei. Peste 10,32 de milioane de lei provin din impozite şi taxe locale şi din cote încasate prin trezorerie, 9,16 milioane din cote defalcate de TVA pentru învăţământ şi asistenţii personali, 2,04 milioane de lei din partea Consiliului Judeţean, 4,6 milioane de lei din fonduri europene pentru refinanţare iar restul din alte surse.
În această situaţie, şi cheltuielile pentru acest an au fost diminuate pe măsură. S-a pus însă accent pe investiţii prioritare cum ar fi reabilitarea străzilor, peste 5,7 milioane de lei, plata unor datorii de anul trecut şi alte investiţii de dezvoltare publică. Înainte de aprobarea bugetului, consilierii au avut o rundă de discuţii privind alocarea a 100.000 de lei pentru reabilitarea unor şcoli şi tot aceeaşi sumă pentru elaborarea unor proiecte, acceptate în cele din urmă în cadrul şedinţei. De asemenea, a fost alocată o sumă însemnată de bani pentru elaborarea unor proiecte pentru perioada 2014-2020. “Trebuie să fim pregătiţi pentru când se vor deschide axele de finanţare ca să putem aplica cât mai repede posibil”, a precizat primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca. Edilul şef a mai adăugat că sunt elaborate patru proiecte de investiţii în infrastructură pentru care este necesară susţinere financiară din fonduri guvernamentale, altfel că aceste investiţii vor trebui să aştepte finanţările din fonduri europene. “Toate investiţiile trebuie să le discutăm şi să le prioritizăm împreună. Avem 80 de km de drum pietruit şi doar 12 km de drum asfaltat. De aceea trebuie să vedem care sunt priorităţile pentru acest an”, a mai spus edilul şef.
În ceea ce priveşte achitarea datoriilor, primarul Fedorca a precizat că cele 2 milioane de lei alocate de Consiliul Judeţean pentru achitarea datoriilor către firma care a efectuat lucrările la Luna Şes sunt o adevărată gură de oxigen pentru oraşul Negreşti Oaş. “Nu ştiu ce ne-am fi făcut fără banii primiţi de la Consiliul Judeţean pentru că datoria trebuia plătită. Chiar şi aşa, pe lângă aceşti bani oraşul Negreşti Oaş trebuie să achite alte 600.000 de lei pentru a stinge datoria”, a mai spus primarul.
Atât edilul şef cât şi consilierii locali consideră că, chiar şi în condiţiile în care este mai mic, bugetul pe acest an este unul optimist, însă Primăria Negreşti Oaş are nevoie de susţinere financiară din partea Guvernului pentru reabilitarea străzilor. “Altfel, peste trei luni trebuie să ne întâlnim din nou şi să-l reaşezăm”, a mai adăugat primarul Aurelia Fedorca.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *