Castorul dereglat la cap, până şi de boschetar refuzat

Filed under: Locale |

castorica-spaima-gainatului

Pentru că ştim că primul cititor al acestei rubrici e chiar ipohondrul rozător menţionat în ea, îl asigurăm cu drag că îi cunoaştem în detaliu fiecare mişcare, foarte prost inspirată de fiecare dată, că doar atât reuşeşte el să scoată după ce se screme, din puţul gândirii rezultate în urma ciocnirii produse între cei doi neuroni întregi pe care-i mai are în nanocefal. Faptul că e dus rău cu boii-n parcare ne este confirmat de ultimele lui afirmaţii, celor care nu-l cunosc le spune că e preşedintele pepedede Satu Mare şi vicepreşedinte al comisiei parlamentare “Abuz din cucuru(z)”, calitate care-i dă dreptul să aresteze pe cine vrea el. În curând va da ordin să fie arestaţi pentru atac la adresa atmosferei psihedelice naţionale Ştefan Bănică jr, Florin Piersic şi Popey marinarul. Oare vorbeşte codificat ori s-a matrafoxat? Cert e un lucru: continuă răzbunarea din capul lui putred împotriva celor ce iniţial l-au susţinut, dar văzându-i nimicnicia, ipocrizia şi meschinăria, s-au scuturat de el ca de râie, aşa că îşi încearcă din nou tehnicile de manipulare pe diverse victime în încercarea de a le şantaja, prin următoarele metode: instigare, insinuare, investigare, interceptare, completate cu o interpelare, întotdeauna politică. Din păcate în incontinenţa urinară ce-l caracterizează nu exista loc şi pentru gândire, altfel şi-ar fi amintit că cine seamănă vânt culege furtună, iar noi promitem că în momentul în care justiţia se va pronunţa definitiv în dosarul incompatibilităţii senatoriale, să-i facem cadou un CD cu melodia “întru veşnica pomenire”, cu dedicaţie pentru castorii mai proşti din fire. Ultima ispravă a Castorului ne relevă susţinerea de care (nu) se mai bucură Castorel. Urmărind de ceva timp un om care i-a dat în repetate rânduri bani, dar acum, văzând că ciurucul afectat iremediabil cerebral infectează tot ce atinge, l-a înţărcat, Castorică a observat că un boschetar îşi duce veacul în zona în care domiciliază persoana urmărită. Cu tupeu jegos, i-a propus boschetarului să-l urmărească pe omul respectiv şi să-i dea zilnic raportul cu cine vine acasă, cine-l vizitează, la ce ore iese din casă şi altele asemenea date, promiţându-i bani şi că-l va ajuta când va ajunge din nou Castor şef peste Satu Mare. Boschetarul l-a refuzat pe Castorul ratat, zicându-i: “vezi-ţi de treabă domnule, io mai jos de atât n-oi mai cădea, dar tu, la câte nenorociri ţi-ai tras cu mâna ta, în veci nu te vei mai ridica!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *