More

    Comisie nouă pentru evaluarea persoanelor cu handicap, în Sălaj

    1
    Președintele Consiliului Județean Sălaj, Tiberiu Marc, a convocat pe data de 29 ianuarie, de la orele 9.00, o ședință extraordinară a consilierilor județeni, care are ca singur punct pe ordinea de zi aprobarea componenței Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap, care s-a modificat prin demisia preşedintelui, medicul Sorin Paşca (acuzat de luare de mită în formă continuată, n.r.).
    Conform procurorilor sălăjeni, medicul Pașca nu ezita să ia mită de la aproape toţi pacienţii care treceau pragul cabinetului său din cadrul Oficiului de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, aflat în subordinea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj. De asemenea, dr. Paşca ar fi luat numai în 11 zile anterioare percheziţiilor, mită de la 125 de persoane. Deși a fost reținut după percheziţii, magistraţii Tribunalului Sălaj au decis, în urma cererii de arestare preventivă pentru 29 de zile, că el poate fi cercetat în stare de libertate.
    În locul lui Pașca, nevoit să își înainteze demisia din fruntea acestei comisii, a fost propusă pentru a îndeplini funcţia de preşedinte al comisiei dr. Florina Podar. Astfel, noua componenţă a comisiei, trimisă Ministerului Muncii care, în cursul zilei de luni a şi dat avizul necesar, este dr. Florina Podar, medic expert – preşedinte; Mihaela Papai, psiholog; Alina Bîrjac, asistent social; dr. Dana Pop, medic – reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică şi Florina Breban, reprezentantul ONG-urilor persoanelor cu dizabilităţi.
    Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a decis să se facă o ședință extraordinară deoarece este necesară o deblocare cât mai rapidă a activităţii comisiei, pentru că sunt 102 persoane care la finalul lunii ianuarie le expiră certificatul de încradrare într-un grad de invaliditate, motiv pentru care riscă să-şi piardă dreptul la indemnizaţie.
    Comisia de Evalure a Persoanelor cu Handicap de pe lângă Consiliul Județean Sălaj (CJS) se întruneşte săptămânal, ultima dată pe 15 ianuarie 2014. Data următoarei întâlniri va fi stabilită abia după ce consilierii judeţeni vor aproba, în şedinţa extraordinară de miercuri, noua componenţă a Comisiei.

    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE