Consilierii negreşteni au fixat preţurile pentru terenurile de la Luna Şes

Filed under: Locale |

luna

Consiliul Local Negreşti Oaş a fixat, în cadrul şedinţei de ieri, preţurile maximale de pornire pentru licitaţiile a 17 parcele de teren în cea mai bună zonă a staţiunii Luna Şes. Primarul Aurelia Fedorca a precizat că va fi demarată o campanie agresivă pentru atragerea unor investitori potenţi financiar, motiv pentru care a cerut răgaz până la mijlocul lunii martie pentru organizarea primei runde a licitaţiei.

17 parcele de teren în “zona zero” de la Luna Şes

În total este vorba despre 17 parcele de teren a câte 20-30 ari, aşezate de o parte şi de alta a drumului de acces la pârtia de schi, între schitul “Sfântul Arhidiacon Ştefan” şi baza pârtiei. “Este, dacă se poate spune aşa, zona zero a staţiunii, adică este vorba despre cele mai bune parcele de teren. Sunt cele mai valoroase terenuri din punctul nostru de vedere datorită poziţiei şi sunt destinate doar pentru construcţia şi amenajarea spaţiilor comerciale, de cazare şi pentru alte servicii care au legătură cu activitatea turistică. Pe aceste parcele nu se vor putea construi case de vacanţă private. Pentru noi este foarte important să obţinem cel mai bun preţ posibil, pentru a avea resurse financiare în vederea amenajării pârtiei de schi”, a precizat primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca.
Edilul şef a mai adăugat că aceste parcele vor fi vândute prin licitaţie deschisă, fiind deja finalizate documentaţiile necesare. La licitaţie se poate înscrie absolut oricine cu condiţia ca, după achiziţionarea terenurilor, să respecte destinaţia acestora. Înscrierile se pot face la Biroul de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Negreşti Oaş, unde pot fi obţinute şi relaţii suplimentare.

3000 de euro/ar
Iniţial, terenurile respective au fost evaluate de către un expert la preţul de 1.500 de euro/ar. În şedinţa de ieri, consilierii locali negreşteni au fixat preţul maximal de pornire a licitaţiilor la 3.000 de euro/ar. Potrivit caietului de sarcini, investitorul are la dispoziţie 24 de luni de la data încheierii tranzacţiei pentru a-şi finaliza construcţia pe parcela sa. Iniţial era prevăzut că investitorii pot cumpăra doar o singură parcela, însă consilierii au solicitat ca să poată fi cumpărate câte parcele se doreşte. Pentru înscrierea la licitaţie, investitorul trebuie să achite o taxă de 1.000 de lei, la care se mai adaugă alte 200 de lei pentru documentaţia necesară.
Primarul Aurelia Fedorca a cerut consilierilor locali ca prima licitaţie să fie organizată la mijlocul lunii martie. “Dorim să facem o campanie de publicitate foarte agresivă, astfel încât investitorii să afle de oferta noastră. Sunt ferm convinsă că vom găsi investitori potenţi financiari care să investească la Luna Şes”, a precizat primarul Fedorca.
În cazul în care după prima serie de licitaţii vor mai rămâne terenuri nevândute, va mai fi organizată încă una în cel mai scurt timp şi altele în perioada următoare până ce toate cele 17 parcele de teren vor fi vândute.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *