Criminalitate ţinută sub control

Filed under: Locale,Top News |

talos1

În cursul anului 2013, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare a fost sesizat cu privire la săvârşirea a 7.528 de infracţiuni, potrivit bilanţului pe anul trecut al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, făcut public ieri, în cadrul unei şedinţe de analiză, de inspectorul şef, comisarul şef Constantin Taloş. La şedinţă au mai participat directorul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română, chestorul Niculae Marinescu, prefectul Eugeniu Avram, primprocurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marinela Pop, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, preşedintele ATOP Satu Mare, Pinter Jozsef, alături de numeroşi ziarişti şi poliţişti.

Un poliţist la 478 de locuitori
Statul de organizare al Inspectoratului are prevăzute 828 funcţii (175 de ofiţeri, 617 de agenţi şi 36 de personal contractual) şi este ocupat în proporţie de 91,42%. În prezent, IPJ Satu Mare este încadrat cu 163 ofiţeri, 559 agenţi şi 35 personal contractual, raportat la populaţia judeţului însemnând un poliţist la 478 de locuitori. Managementul eficient şi eforturile depuse de majoritatea personalului au condus la menţinerea disciplinei în rândul efectivelor. Pentru prevenirea comiterii de abateri de către poliţişti au fost aplicate 150 atenţionări şi au fost sancţionaţi opt poliţişti.

Peste 7.500 de infracţiuni sesizate
În cursul anului 2013, IPJ Satu Mare a fost sesizat cu privire la săvârşirea a 7.528 de infracţiuni. Din totalul acestora, 945 sunt de natură economico-financiară, 4.313 judiciare şi 2.270 de altă natură.
Anul trecut au fost sesizate 256 infracţiuni stradale, faţă de 257 în anul precedent, ponderea constituind-o furturile, cu 206 fapte, tâlhăriile cu 37, patru infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi şapte infracţiuni la Legea 61/1991. Analizând infracţiunile stradale după locul comiterii, se observă că acestea înregistrează o creştere de 11,21% în mediul urban ( de la 214 la 238) şi o scădere cu 58,14 % în mediul rural (de la 43 la 18). Criminalitatea de mare violenţă a crescut cu trei infracţiuni faţă de anul precedent, respectiv de la 17 la 20, constând în cinci omoruri (cu trei mai puţine faţă de 2012), două lovituri cauzatoare de moarte, două tentative la omor şi 11 vătămări corporale grave. În cursul anului 2013, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a opt infracţiuni de ultraj, 79 infracţiuni de tâlhărie, 19 infracţiuni de viol, 374 vătămări corporale, 544 loviri sau alte violenţe.

Mai multe accidente, mai puţine victime
În 2013, pe raza judeţului Satu Mare au fost înregistrate 292 accidente rutiere (cu şase mai multe faţă de 2012), în urma cărora au fost victimizate 358 persoane (cu nouă mai puţine faţă de 2012). Din totalul accidentelor rutiere înregistrate, 156 au fost grave, soldate cu 30 morţi, 157 răniţi grav şi 26 răniţi uşor, cu câte trei mai puţini decât în anul precedent. Analizând dinamica accidentelor rutiere soldate cu victime omeneşti, prin prisma cauzelor generatoare, se constată că pe primul loc se situează nerespectarea normelor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor, cu 17,80%, iar pe locul secund, cu 15,75%, sunt abaterile săvârşite de pietoni. În perioada de referinţă au fost constatate 734 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi 77.785 contravenţii, ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 6.872.470 lei.

Peste 11.000 de dosare instrumentate
La începutul anului 2013, la nivelul IPJ Satu Mare existau în lucru 150 persoane urmărite. S-a solicitat declanşarea procedurilor de urmărire pentru alte 159 persoane. Faţă de 159 s-a clarificat situaţia, astfel că la finele anului au rămas în lucru 150 persoane urmărite.
Urmărirea penală a fost începută anul trecut în 4.792 infracţiuni, cu 4,05% mai puţine faţă de 2012. Din totalul infracţiunilor, 1.277 sunt de natură economico-financiară, 1.959 judiciare şi 1.556 de altă natură. În ceea ce priveşte infracţiunile din dosarele declinate, acestea se ridică la 363. Activitatea de investigare penală desfăşurată s-a concretizat în instrumentarea a 11.047 dosare penale, cu 4.261 învinuiţi sau inculpaţi (177 reţinuţi sau arestaţi), poliţiştii sătmăreni reuşind rezolvarea a 3244, din care 1482, adică 45,68 %, au fost înaintate procurorului cu propunere de trimitere în judecată. Din totalul celor soluţionate, 16 dosare au fost complexe, cu 36 învinuiţi sau inculpaţi.

Amenzi de peste 230.000 lei pentru contrabandă
Eforturile întreprinse în vederea combaterii criminalităţii economico-financiare s-au concretizat în constatarea în anul 2013 a 1.277 fraude de natură economico-financiară, iar în cazul altor 124 infracţiuni s-a declinat competenţa de cercetare. În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, în cursul anului 2013 au fost constatate 416 infracţiuni, iar în cazul a altor şapte infracţiuni de acest gen s-a declinat competenţa de cercetare.

Activităţile desfăşurate pe linia combaterii contrabandei, în special a celei cu ţigări, au condus la constatarea a 58 infracţiuni la Codul Vamal. Pe linia combaterii comerţului ilicit cu ţigări de contrabandă au fost intensificate acţiunile în pieţele agroalimentare şi târgurile de pe raza judeţului Satu Mare, care s-au dovedit a fi principalele locuri de valorificare a ţigărilor provenite pe căi ilicite din Ucraina, ocazie cu care au fost aplicate 244 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 234.000 lei au fost confiscate 275.314 fire ţigarete, în valoare de 52.387 lei.

Peste 7.000 de dosare cu AN
La începutul anului trecut, poliţiştii sătmăreni aveau în lucru 7.682 fapte comise de autori necunoscuţi, au fost înregistrate 2.636 şi soluţionate 2.679. Prin identificarea autorilor s-a reuşit însă rezolvarea a 583 fapte, ceea ce reprezintă 21,76% din totalul celor soluţionate.

Criminalitatea contra patrimoniului reprezintă 51,85% din totalul infracţionalităţii sesizate, respectiv 3.843 infracţiuni, iar urmărirea penală a fost începută în cazul a 1.812 infracţiuni. Din totalul criminalităţii contra patrimoniului sesizată, 2.664 de fapte, adică 69,32%, reprezintă furturi, 325, adică 8,45%, sunt înşelăciuni, 498, adică 12,95%, distrugeri, 79 adică 2,85%, tâlhării. Din totalul de 2.890 de persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor în care s-a început urmărirea penală, 179, adică 6,19%, sunt minori, iar 887, adică 30,69%, sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani.

Activitate foarte bună în 2013
Prefectul Eugeniu Avram a apreciat imaginea pozitivă pe care o au poliţiştii în rândul sătmărenilor. Prim-procurorul Marinela Pop a apreciat buna colaborare a unităţilor de parchet din judeţ cu poliţiştii sătmăreni. Preşedintele Adrian Ştef a arătat că şi în 2014 Consiliul Judeţean va sprijini IPJ Satu Mare în vederea dotării, adăugând că suma de 70.000 lei alocată Poliţiei în 2013 va fi dublată în acest an.
Chestorul Niculae Marinescu a remarcat creşterea numărului furturilor, îndemnându-i pe poliţiştii sătmăreni să se pregătească mai bine pentru a putea combate mai eficient evaziunea fiscală. De asemenea, chestorul Marinescu a arătat că şi anul 2014 va fi un an marcat de greutăţi şi de lipsa fondurilor. La final, acesta a apreciat drept foarte bună activitatea IPJ Satu Mare în 2013.

5 Responses to Criminalitate ţinută sub control

  1. Hi there! This is my 1st comment here so I just wanted to give a quick shout out and tell you I really enjoy reading through your blog posts. Can you recommend any other blogs/websites/forums that go over the same topics? Appreciate it!

  2. Hi! I just wanted to ask if you ever have any trouble with hackers? My last blog (wordpress) was hacked and I ended up losing several weeks of hard work due to no backup. Do you have any methods to protect against hackers?

    moncler alpin jacket
    24/09/2014 at 02:07
    Reply

  3. Thanks for a marvelous posting! I really enjoyed reading it, you happen to be a great author.I will be sure to bookmark your blog and will eventually come back in the foreseeable future. I want to encourage continue your great writing, have a nice holiday weekend!

    usa nhl jerseys china
    07/10/2014 at 06:59
    Reply

  4. Шарфик в технике бриошь видео http://nomkaliit.ru/blog/14091/

    PWadyHic
    10/12/2017 at 10:44
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *