Diana Duţescu- o directoare care ştie ce vrea!

Filed under: Locale |

Poposind în Pişcolt, l-am reîntâlnit pe primarul Cosmin Varga, felicitându-ne pentru un an pe care-l dorim mai bun din toate punctele de vedere. În câteva minute a aflat de intenţia mea de a realiza o emisiune educativă privind şcoala din Pişcolt. M-a uimit faptul că ştia totul despre şcoală, fiind îngrijorat de soarta grădiniţelor din Resighea şi Scărişoara, care nu vor putea funcţiona, numărul copiilor cu vârstă preşcolară fiind sub norma indicată. Vor rămâne acolo două clădiri corespunzătoare pentru învăţământul preşcolar, iar transportul copiilor fiind aproape imposibil, avându-se în vedere vârsta de 3 ani a acestora. Transportul ar costa mai mult ca salariul unei educatoare.

Aceeaşi gândire am aflat-o şi în emisiunea televizată realizată cu directoarea şcolii de centru, Diana Duţescu. Era bucuroasă pentru promisiunea primarului de a se da în folosinţă noua clădire a grădiniţei din Pişcolt, o adevărată bijuterie, vopsită în alb curat, ca şi sufletele celor peste 90 de copilaşi ce vor păşi pragul grădiniţei. Nu ştiu dacă în judeţ mai sunt trei astfel de construcţii pentru preşcolari! Merită felicitări primarul!

Discuţia cu Diana Duţescu a decurs într-o atmosferă colegială, degajată, ordonată şi sinceră. Este bucuroasă că foştii elevi ai şcolii revin să-şi vadă dascălii, mulţumindu-le pentru strădania de a-i face apţi pentru liceu şi nu numai. Este o satisfacţie a muncii împlinite! Şcoala are spaţiu suficient pentru desfăşurarea tuturor activităţilor celor peste 500 de elevi. Şcoala este bine plasată şi foarte judicios dotată. Se vede simţul estetic impus de directoare. Coridoarele frumos şi judicios împodobite. Clasele sunt adevărate cabinete de specialităţi, văzându-se grija şi măiestria cadrelor didactice din şcoală, 80% dintre ele fiind cu gradul didactic întâi, ce înseamnă enorm. Foarte frumos şi laudativ vorbeşte directoarea de colectivul de dascăli.

Mulţi dintre aceştia se mai plâng din cauza salariilor celor din învăţământ!
Referitor la reînfiinţarea şcolilor profesionale, Diana Duţescu ar dori ca acestea să fie chiar diversificate după meseriile cerute de localităţile judeţului. S-ar bucura ca în Pişcolt să funcţioneze o clasă cu profilul cerut de oamenii prosperi, care să le ofere specialişti şi loc de practică, urmând să aibă, la absolvire, locuri de muncă asigurate. Nomenclatorul de meserii existent este depăşit, iar cerinţe pentru forţă de muncă trebuie să vină de la localnici, şcoala făcându-se fără cheltuieli din partea părinţilor. Considerăm că şcolile profesionale rămân cu profilurile vechi pentru că personalul existent ar rămâne fără obiectul muncii.

Se fac clase după specialitatea inginerilor şi maiştrilor instructori, nu după cerinţe! În timpul unui an şcolar în Pişcolt se desfăşoară multe activităţi extraşcolare, unele propuse de elevi şi de Asociaţia părinţilor. S-a arătat îngrijorată directoarea Diana Duţescu pentru dispariţia sentimentului de dragoste faţă de neam a copiilor, cerând profesorilor de istorie şi limba română, diriginţilor şi învăţătorilor să pună accent pe acest lucru. Are cuvinte de mulţumire pentru părinţii care simt actul educaţional ca o continuă preocupare. Regretă uniformele şcolare, care-i egalizau pe elevi, dispărând preocuparea de a veni la şcoală în ţinute sofisticate, realizându-se o discriminare nevoită între cei bogaţi şi cei nevoiaşi. De fapt a văzut oameni putred de bogaţi şi nefericiţi şi oameni săraci fericiţi, pentru că se mulţumesc cu ce au şi cu ce le-a dat Dumnezeu. Nu a avut plăcerea ca vreun parlamentar să treacă pe la şcoală, să se intereseze de mersul şcolii, să întrebe cum poate ajuta şcoala. Ştie bine că 2014 este un an politic şi ar dori ca noul preşedinte de ţară să fie deştept, iubitor de ţară şi de oameni, să fie un om ce ne poate reprezenta oriunde în lume, să fie un simbol şi să gestioneze bine ţara! Această generaţie are bucurii, dar sunt puţine, alternând cu tristeţile. Exemplul dat a fost edificator şi, oarecum, liniştitor: Fecioara Maria a fost bucuroasă născându-l pe Fiul, dar a doua zi tristă la auzul intenţiei lui Irod. Oricum, fericirea nu se află în bani, iar cultura poate îmbogăţi fericirea!

Vizitând şcoala, în prima zi după vacanţă, am asistat la o reuşită şezătoare, realizată de inimoasa profesoară de literatură română, preoteasa Giurge. Doreşte să păstreze datinile, tradiţiile şi obiceiurile zonei. De fapt profesoara, băieţii şi fetele erau îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale. Remarc buna pregătire a copiilor, unii având reale aptitudini artistice. M-a surprins modestia profesoarei. Rar se întâmplă ca la început de şcoală elevii să fie întâmpinaţi cu un astfel de program bine realizat, încât şcoli mari nu pot realiza pe scenă aşa ceva după multă pregătire! Felicitări!
Am aflat din discuţiile cu directoarea Diana Duţescu interesante pasiuni ale elevilor în a studia limba franceză. De fapt am filmat secvenţe dintr-o astfel de reuşită oră!
Constatarea directoarei Diana Duţescu este adevărată. Se pompează bani mulţi în sănătate, în învăţământ şi cultură, dar de multe ori nu apar rezultatele scontate! Ne întrebăm, de ce? Poate proasta organizare!

Propunerea Asociaţiei părinţilor de a organiza un bal al părinţilor din zonă i s-a părut a fi luată în seamă. Cu banii obţinuţi ar dori să cumpere un set de costume naţionale pentru echipa de dansuri pe care şi-o doreşte în şcoală şi care să fie prezentă în toate competiţiile şi festivităţile judeţului şi de ce nu… a ţării! Este mândră de colectivul de dascăli, de elevi şi aduce mulţumiri Consiliului Local şi primarului pentru interesul acordat şcolii, pentru ajutorul oferit atunci când a fost nevoie! Am constatat că elevii şcolii din Pişcolt sunt bine educaţi, ştiu ce înseamnă respectul, începând cu salutul, ştiu cum să se comporte în pauze şi la ore, se bucură de aprecieri în tot ceea ce fac. Directoarea este pretenţioasă cu sine şi cu ceilalţi, pe care-i respectă, fie dascăli, fie elevi, fie părinţi, fie autorităţi.

Mi-a plăcut că-şi aduce aminte, cu respect, de cel care a condus ani în şir destinele acestei şcoli, renumitul director Crainic (Dumnezeu să-l ţie în liniştea Sa!). În unele localităţi astfel de oameni sunt omagiaţi mereu şi se realizează plăci comemorative, se dau nume de şcoli, de străzi, de biblioteci etc., aşa cum fac cei din localităţile cu populaţie maghiară. Este treaba Consiliului Local!

Oricum, prin emisiunea televizată, am făcut cunoştinţă judeţului nostru, Maramureşului, Sălajului şi Clujului, cu o şcoală aparte şi pot spune deschis că omul sfinţeşte locul. Omul fiind directoarea acestei unităţi de învăţământ-model.

One Response to Diana Duţescu- o directoare care ştie ce vrea!

  1. Crainic a fost un mare mafiot !

    Ghita
    10/01/2014 at 19:16
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *