Distracţie de zile mari la Revelionul Ucrainenilor

Filed under: Locale |

revelion-2

Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Satu Mare, a organizat sâmbătă seara, la Restaurantul Aurora, cea de-a IV-a ediţie a Revelionului Ucrainenilor. La sărbătoarea de la cumpăna dintre ani a ucrainenilor din judeţ au participat deputatul Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), Ivan Marocico, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, preşedintele UUR filiala Timiş, Iura Leba, respectiv organizatorii evenimentului din partea UUR Satu Mare, şi anume prim-vicepreşedintele Pavel Prodaniuc şi secretarul Nicolae Semeniuc. Cei aproximativ 50 de ucraineni sătmăreni prezenţi la petrecere s-au distrat pe cinste cu muzică ucraineană din Maramureş, iar servirea angajaţilor restaurantului gazdă a fost ireproşabilă. Anul Nou pe stil vechi se sărbătoreşte în data de 14 ianuarie, dar datorită faptului că aceasta cade într-o zi lucrătoare, organizatorii au decis să sărbătorească evenimentul în avans.

Comunitate de ucraineni plăcută şi cu forţă la Satu Mare
În deschidere au luat cuvântul deputatul Ivan Marocico, primarul Dorel Coica şi prim-vicepreşedintele UUR, Pavel Prodaniuc. “Sunt surprins plăcut să fiu alături de ucrainenii mei la Satu Mare ca împreună să sărbătorim Revelionul pe stil vechi. Este o comunitate foarte plăcută în Satu Mare, deşi nu foarte numeroasă, dar una cu o forţă mare. Ca reprezentant al minorităţii ucrainene în Parlamentul României, sunt bucuros de faptul că tot ce ţine de tradiţiile ucrainene sunt duse mai departe de către generaţia tânără. Satu Mare este un oraş cu oameni intelectuali ucraineni veniţi din moşi-strămoşi din Maramureş”, a declarat deputatul Ivan Marocico.
De asemenea, edilul-şef al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a mulţumit pentru buna colaborare existentă cu minoritatea ucraineană din judeţ, şi a adăugat că membrii acesteia pot conta oricând pe sprijinul oferit de Primărie şi de Consiliul Local.

Tradiţia merge mai departe
Prim-vicepreşedintele UUR Satu Mare, Pavel Prodaniuc, a precizat că este extrem de mulţumit de faptul că manifestarea a ajuns la a IV-a ediţie. “Sunt bucuros de faptul că, deşi numărul participanţilor scade, tradiţia merge mai departe. Şi că pe viitor vom continua această tradiţie, după ce am început cu aceste eforturi, întrucât etnia ucraineană este răspândită în judeţ”, a adăugat prim-vicepreşedintele UUR Satu Mare. Apoi au fost citite mesajele de felicitare adresate de către preşedintele UUR, Ştefan Buciută, şi a preşedintelui UUR Satu Mare, Mihai Macioca.
După care a început distracţia propriu-zisă cu muzică şi voie bună, unde cei aproximativ 50 de participanţii s-au distrat de minune. Meniul oferit de cei de la Aurora a fost unul foarte consistent, fiind servite cinci feluri: aperitiv, muşchiuleţ de porc, cordon bleu, ciorbă ţărănească de văcuţă şi prăjitură. La miezul nopţii s-a ciocnit tradiţionala cupă de şampanie, s-a intonat Imnul Ucrainei şi s-a urat participanţilor ca Anul Nou care vine să aducă multă sănătate şi fericire pentru toţi.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *