Dosarul motorina de la Jibou a ajuns la final

Filed under: Actualitatea Salajeana |

În cauză sunt inculpați polițiști și angajați ai Stației CFR Jibou

Tribunalul Sălaj a ajuns la o soluţie în dosarul furtului de motorină din Jibou, în care au fost implicaţi poliţişti TF şi angajaţi ai Staţiei CFR. Sentința nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Conform rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în acest amplu dosar au fost cercetate, în total, 174 de persoane, dintre acestea 23 fiind trimise în judecată. Printre cei 23 de acuzați se numără 5 poliţişti ai TF Jibou, este vorba de Ştefan Felician, Cristian Ioan Pop, Dan Radu Bartiş, Călin Gabriel Botiş, Darius Florin Ciurte, toți fiind acuzaţi de luare de mită şi de complicitate la delapidare în formă continuată, restul de 18 persoane fiind angajaţi ai Staţiei CFR Jibou – mecanici de locomotivă, împiegaţi de mişcare, agentul unei fime de pază, aceștia fiind acuzaţi de dare de mită şi delapidare în formă continuată.

Toţi cei 23 de inculpaţi din acest dosar au fost condamnaţi la închisoare cu executare, perioada pe care aceştia o vor avea de petrecut în spatele gratiilor, dacă decizia va rămâne definitivă, fiind cuprinsă între 3 şi 7 ani.

Astfel, polițiștii TF au primit între trei și șapte ani de închisoare cu executare: Ștefan Felician Volin a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare, Darius Florin Ciurte, Cristian Ioan Pop și Dan Radu Bartiș, câte 5 ani fiecare, iar Alin Gabriel Botiș 3 ani de închisoare cu executare.

Dintre angajații CFR, cea mai mare pedeapsă a primit-o Vasile Cheța – șase ani de închisoare cu executare, cinci ani au primit Ioan Ciure, Tiberiu Mureșan și Dan Moldovan, câte patru ani vor sta după gratii Leontin Terec, Dorin Pop și Budai Andrei, iar câte trei ani au primit Petruț Brâglezan, Buta Ioan Marius, Bene Ioan Ovidiu, Alin Dorin Stegerean, Gheorghe Baboș, Alungei Cătălin, Simion Ielciu, Avram Paul Porumb, Mircea Cristian Ciobăncan și Ioan Ovidiu Bene.

Totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a dispus diverse măsuri de recuperare a prejudiciului produs CFR. Este vorba de cantitatea de 14.612 litri de motorină şi 180 litri de ulei.

Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *