Guvernul irakian pregăteşte “un atac major” la Fallujah

Filed under: Externe |

3

Forţele irakiene de securitate pregătesc un “atac major” pentru a relua controlul asupra oraşului Fallujah de la combatanţi afiliaţi Al-Qaida, consideraţi foarte “periculoşi” de către Statele Unite, care au promis autorităţilor de la Bagdad că le vor susţine, dar de la distanţă.

“Forţele irakiene pregătesc un atac major la Fallujah”, la aproximativ 60 de kilometri vest de Bagdad, a declarat pentru AFP un oficial guvernamental de rang înalt.

Forţele speciale au efectuat deja operaţiuni în oraş, iar armata se mobilizează în jurul acestuia. După ce locuitorii vor părăsi localitatea, forţele de securitate vor lansa “atacul pentru zdrobirea teroriştilor”, a subliniat oficialul citat.

Combatanţi din cadrul Statului Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat Al-Qaida, au preluat controlul asupra oraşului Fallujah şi unor cartiere din Ramadi, situat la 50 de kilometri mai la vest, în urma unei retrageri a forţelor de securitate, după violenţe provocate de o operaţiune de reprimare, luni, asupra unei mişcări sunnite de contestare.

Este pentru prima dată când combatanţi afiliaţi Al-Qaida preiau controlul asupra unor zone urbane, de la insurecţia sângeroasă care a urmat invaziei americane, în 2003.

Cele două oraşe au fost fiefuri ale insurgenţilor, iar forţele americane au foste afectate în aceste zone de cele mai importante pierderi pe care le-au suferit de la Războiul din Vietnam.

Însă, de acum, forţelor irakiene le revine rolul de a purta bătălia, a declarat duminică dimineaţa secretarul de Stat american John Kerry, într-o conferinţă de presă susţinută la Ierusalim.

“Statele Unite vor continua să se afle în contact strâns” cu autorităţile de la Bagdad, “le vom ajuta în lupta lor, dar este o luptă pe care este necesar să o câştige ele însele, iar eu am încredere în faptul că vor reuşi”, a afirmat Kerry.

“Suntem foarte, foarte îngrijoraţi” de amplificarea puterii SIIL în Irak, a declarat Kerry. “Ei sunt cei mai periculoşi actori în regiune”, a adăugat el, evocând “barbaria” şi “brutalitatea” acestora.

– Armata, SIIL şi triburile

Cu toate acestea, ultimii militari americani s-au retras din Irak în urmă cu peste zece ani, iar “noi nu intenţionăm să trimitem trupe terestre”, a subliniat Kerry.

Combatanţi SIIL au preluat, duminică dimineaţa, controlul asupra satului Boubali, lângă Ramadi, în urma unor confruntări intense, a declarat un martor.

Jurnalişti AFP au auzit duminică dimineaţa zgomotul unor confruntări sporadice în Ramadi şi lângă Fallujah, dar nu era posibil să afle imediat cine era implicat.

În provincia Al-Anbar, sunt prezente, de-acum, patru tipuri de forţe, şi anume forţele de securitate şi aliaţii lor tribali, SIIL şi forţe antiguvernamentale din cadrul “Consiliului Militar al Triburilor”.

Violenţele au izbucnit la Ramadi, luni, când forţe de securitate au desfiinţat principala tabără de protest sunnită din ţară, calificată de autorităţi un ascunziş Al-Qaida, şi s-au extins rapid la Fallujah.

Niciun bilanţ general al confruntărilor nu era disponibil, însă potrivit autorităţilor acestea s-au soldat cu peste 160 de morţi, în principal combatanţi SIIL, numai vineri şi sâmbătă.

Gruparea afiliată Al-Qaida a devenit o forţă majoră în conflictul sirian, comiţând totodată atentate sângeroase în Irak sau atacuri îndrăzneţe asupra unor închisori.

“SIIL a reuşit să profite de pe urma reţelelor şi capacităţilor sale în Irak pentru a fi foarte prezentă în Siria şi şi-a utilizat prezenţa în Siria pentru a-şi consolida poziţiile în Irak”, a declarat Daniel Byman, un expert de la Brookings Institution’s Saban Center for Middle East Policy.

Ministerul irakian al Apărării a anunţat recent că fotografii aeriene şi informaţii sugerează că combatanţii din Irak au primit arme şi echipamente moderne din Siria şi au reconstruit foste tabere care au fost distruse, la vest de Al-Anbar.

“Nu vom ceda până când nu vom învinge toate grupările teroriste şi până când nu ne vom salva poporul din Al-Anbar”, a declarat sâmbătă premierul Nuri al-Maliki, un şiit acuzat de acapararea puterii şi marginalizarea sunniţilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *