More

    Istvan Kovacs, omul anului în sportul careian

    carei-1

    De o seară specială au avut parte campionii sportului careian, marţi, la Castelul Karolyi. Sala Cavalerilor a fost gazda celei de a doua ediţii a Galei sportului careian, iar , aşa cum era de aşteptat, omul anului în sportul din Carei a fost desemnat chiar un cavaler. Nu cu armură, scut şi sabie, ci unul cu fluier…

    “Mă uit la meciurile de fotbal cu drag atunci când arbitrează careianul nostru, Istvan Kovacs. Eu unul nu îl consider pe Istvan un arbitru ci un cavaler…al fluierului , un om al cinstei şi corectitudinii în sport”, a spus primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.
    Acesta a ţinut să-i felicite pe toţi cei implicaţi în fenomenul sportiv din Carei şi să îi invite pe părinţi să-şi trimită copiii la mişcare.Evenimentul a fost prezentat şi organizat ireproşabil de Bogdan Georgescu, director al Direcției de Cultură și Sport a municipiului Carei.
    În cadrul Galei au fost premiați sportivi, antrenori, profesori de sport, arbitri, cluburi și susținători ai sportului, pentru rezultatele obținute în anul 2013 și pentru activitatea desfășurată de-a lungul carierei. Au fost premiați și foști antrenori alături de profesori de sport pentru activitatea desfășurată de-a lungul carierei și contribuția adusă în dezvoltarea sportului careian.
    Premiile au constat în diplome, plachete, statuete, medalii și sume de bani oferite de Primăria și Consiliul Local al municipiului Carei alături de Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei.

    carei-2
    Alături de celelalte distincții și premii s-au oferit trei premii speciale: pentru Sportivul Anului 2013 la probă neolimpică lui Bartincki Attila, Sportivul Anului la probă olimpică lui Țicle Marius Gerhard și Omul Anului 2013 în Sport, apreciatului cavaler al fluierului Kovács István.
    Astfel, au fost premiaţi sportivi şi antrenori de la următoarele cluburi şi ramuri sportive, dar şi foşti antrenori şi profesori:
    Atletism (CSS-Liceul Teoretic Carei) – prof. Mărneanu Ioan şi Turcu Florin-Radu
    CS Karate Do BKCS – antrenori dr.Fazekas Gheorghe Zoltan, Bacs Csaba, Daraban Gheorghe, Pătru Aurel, Bartincki Lajos şi Fulop Gabor
    CS TAPO (tenis de masă) – antrenor Mircea Podoba
    Fotbal juniori (FCM Victoria 2008, FC Kinder şi CSS Carei) – antrenori Istvan Teger, Alexandru Bagosi, Zsolt Tabi, Răzvan Nintaş, Lucian Dascălu, Gergely Gindele, Jozsef Csenteri şi Zoltan Botoş.
    Aeromodele (Clubul Elevilor Carei) – prof. Mastan Gheorghe
    Karting (AS Kart Racing Clubul Elevilor) – antrenor Janos Mille, conducător echipă Csaba Dobai.
    Box (Sab Gomez) – antrenor Gheorghe Sabău
    CS Shaolin (Kung Fu) – antrenori Variu Cristian, Variu Alin şi Kiraly Tamas
    Pescuit sportiv – Peter Micula şi Norbert Pongracz
    Ciclism – Balazs Horvay
    Airsoft şi tir cu arcul tradiţional – Dragoş Georgescu şi Sorin Matei
    Biliard – Lorant Ginal, Francisc Gergely şi Gabor Olah.
    Înregistrarea acestui eveniment va putea fi urmărită luni, 2 februarie, de la ora 20.45, în cadrul emisiunii Săptămâna Sportivă de la Nord Vest TV.
    Florin Mureşan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE