Juniorii A şi B şi-au început pregătirile

Filed under: Sport |

juniori

Dacă echipa mare s-a reunit joi, echipele de juniori A şi B ale Olimpiei şi-au început de luni pregătirile. În ceea ce priveşte juniorii A, care ocupă locul doi în clasament, aceştia efectuează câte un antrenament pe zi, la Rania, Dinamo sau Olimpia. S-a perfectat colaborarea cu LPS, iar juniorii născuţi în 1995 şi 1996 se antrenează acum sub comanda lui Cristian Popa şi Mihai Sabău, cel care va ocupa şi funcţia de coordonator al centrului de copii şi juniori al echipei fanion.

Lotul este unul lărgit, cu 34 de jucători, din care se vor alcătui echipele pentru campionat ale Olimpiei şi LPS-ului. Unii dintre fotbalişti vor evolua şi pentru echipa a doua a Olimpiei. Juniorii A se vor cantona începând cu 26 ianuarie la Ocna Şugatag, după ce prima echipă se va pregăti la Băile 1 Mai şi nu în Maramureş cum era stabilit iniţial. Despre această colaborare s-a vorbit imediat după încheierea partidelor din 2013, iar proiectul se doreşte a fi unul pe termen lung, pentru a concentra valorile fotbalistice din Satu Mare. Olimpia are şanse mari să se califice în faza următoare, în play-off, dacă va termina campionatul pe unul din primele două locuri.

În ceea ce priveşte juniorii B, antrenaţi de Ioan Dragomir, programul de antrenamente este acelaşi. Lotul numără 25 de copii, care vor pleca în cantonament pe 8 februarie tot la Ocna Şugatag.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *