Liderul PSD Suceava îl contrazice pe Haşotti: PSD Suceava are protocol de colaborare cu PNL

Filed under: Politic |

8

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a respins, duminică, existenţa unei alianţe cu PDL în judeţul Suceava, după cum afirma senatorul liberal Puiu Haşotti, Nechifor precizând că, la Suceava, PSD şi PNL colaborează în baza unui protocol din vara anului 2010, consolidat în 2012.

Cătălin Nechifor a declarat că la Suceava funcţionează un protocol de colaborare între PSD şi PNL din vara anului 2010.

El a menţionat că acest protocol de colaborare a fost consolidat în februarie 2011 sub format USL în vederea alegerilor locale şi în septembrie 2012 în formula PSD-UNPR, pe de o parte, şi PNL-PC pe de altă parte, pentru alegerile parlamentare.

“În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare din vara acestui an, PSD Suceava aşteaptă decizia politică ce va fi adoptată de CEx al PSD pentru a stabili eventualele alianţe politice”, a declarat Nechifor.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, susţinea că vicepremierul Liviu Dragnea ar trebui să-şi îndrepte “părerile de rău” spre alianţele pe care PSD le-a încheiat cu PDL în judeţe precum Neamţ, Mehedinţi sau Suceava, iar pentru clarificarea situaţiei este necesară completarea protocolului USL.

“Regretele domnului Dragnea şi părerile sale de rău ar trebui să fie îndreptate în primul rând către alianţele pe care propriul partid le-a făcut cu PDL în judeţe precum Neamţ, Mehedinţi şi Suceava. În aceste condiţii, domnul Dragnea nu vede decât o parte a adevărului şi anume aceea care îi convine, dar care este şi mai puţin relevant. Nu ştiu de ce, dar cu ocazia declaraţiei sale, mi-am amintit că domnul Dragnea a fost un important membru PDL. În aceeaşi ordine de idei, nu trebuie să se uite faptul că PNL nu a fost de acord cu semnarea pactului de coabitare cu Traian Băsescu“, susţinea Haşotti, într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX.

Liderul senatorilor PNL mai afirma că discutarea situaţiei din teritoriu la nivelul liderilor USL de la centru, fiind necesare adăugiri la protocolul de funcţionare al alianţei.

“Tocmai de aceea ar fi necesare unele adăugiri la protocolul Uniunii, astfel încât să nu existe înţelegeri locale în afara USL şi nici analize subiective precum cele ale domnului Dragnea, care să aibă din partea mea replici precum cea de faţă. Aş aminti tuturor membrilor PNL şi PSD că cele mai periculoase neadevăruri sunt cele care conţin şi câte puţin adevăr”, mai susţinea Haşotti.

Vicepremierul Liviu Dragnea declara, vineri, că este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov, menţionând că subiectul va fi discutat într-o şedinţă a USL care va avea loc luni, iar “lucrurile se vor rezolva”.

“Despre USL Ilfov: acuma se mai ceartă oamenii, se mai împacă. Lucrurile se vor rezolva. Este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov. E un subiect pe care îl vom discuta, mai sunt şi situaţii la în alte judeţe, le vom discuta cred că luni. Vom face un USL luni, sper”, spunea Dragnea, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, vineri, la ICCJ, unde s-a judecat dosarul “Fraudă la referendum”.

Întrebat cât va rezista USL, Dragnea a râs şi a răspuns: “O să vă spun ceva inteligent acum: USL va rezista până când se va rupe”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *