Maratonul poeziei româneşti la Carei

Filed under: Locale |

maraton

Sala de conferințe din cadrul Castelului Károlyi din Carei a găzduit ieri prima ediţie a Maratonului poeziei românești, desfăşurat pe parcursul a patru ore. Evenimentul a fost deschis de Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Direcției de Cultură a municipiului Carei, care a prezentat importanța cunoașterii propriei culturi naționale și a mulțumit celor prezenți pentru curajul și bunăvoința de a participa la „maraton”, după care recitat o poezie.
La eveniment au participat elevi de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Carei, Școala Gimnazială Nr.1 din Carei, Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” din Carei, Liceul Teoretic Carei, alături de dascălii coordonatori și pasionați ai poeziei. Pe lângă poeziile pregătite și recitate sau citite de elevi, timp de patru ore, s-au putut alege și cărți la fața locului, ale unor autori mai puțin cunoscuți. Cărțile au fost puse la dispoziție de Biblioteca Municipală Carei.
Maratonul poeziei românești a fost organizat de Direcția de Cultură a municipiului Carei și avut ca scop popularizarea autorilor români de poezie mai mult sau mai puțin cunoscuți, în rândul tinerilor și a conștientiza importanța cunoașterii propriilor valori culturale, mai ales într-o zi cu o asemenea încărcătură simbolică, acum la 164 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu și totodată Ziua Culturii Naționale.
Dincolo de faptul că cei prezenți au recitat și au intrat în contact cu diverși creatori de poezie, diverse genuri de abordare, s-a creat posibilitatea de a comunica sincer emoții, gânduri și sentimente, dincolo de emoțiile și presiunea care apar în cazul unui concurs de recitare. Cei prezenți au recitat degajați, lipsiți de emoții într-o atmosferă completată de muzica instrumentală care a completat fundalul sonor. La final nu a existat un câștigător precum în cazul unui concurs, au existat doar câștigători, fiindcă fiecare din cei care au participat și-a îmbogățit cunoștințele despre literatura română și despre propria cultură.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *