Meciul Bute-Pascal are şanse infime de a fi vizionat în România

Filed under: Sport |

3

Bute-Pascal, meciul anului în boxul profesionist românesc, nu va fi transmis de nicio televiziune din ţară! Cu cinci zile înainte de gala programată pe 18 ianuarie la Montreal, agenţia care se ocupă de vânzarea drepturilor TV în România nu a găsit niciun canal dispus să ofere suma solicitată. Discuţii au fost, însă nu s-au finalizat. Negocierile au pornit din jurul sumei de 90.000-100.000 de euro, dar au scăzut până la 60.000-70.000 de euro. Nici aşa nu s-a găsit cumpărător pentru ele. “Ora nu ne avantajează şi până la urmă vorbim de un meci de box care se poate termina în prima repriză. Nu ne scoatem banii”, au fost justificările decidenţilor TV.

TVR, probleme financiare prea mari

Singura televiziune care putea transmite un eveniment de interes naţional fără să fie condiţionată de reţeta financiară, în speţă TVR, nici nu a intrat în discuţii, din cauza problemelor financiare. În ţară, ultimele trei partide susţinute de Lucian Bute (cu Glen Johnson, cu Carl Froch şi cu Denis Grachev) au fost transmise de un post de nişă, Money Channel. Însă banii pentru achiziţionarea drepturilor au venit în mare parte de la un grup de oameni de afaceri cooptaţi de primarul de la Buşteni, Emanoil Savin, naşul de cununie al lui Lucian Bute. Savin este acum plecat în Canada, pentru a asista la meciul de sâmbătă, şi nu s-a mai implicat.

Un alt post obişnuit cu meciurile lui Bute este ProTV, care a transmis “ciocnirile” cu Alejandro Berrio (când gălăţeanul a cucerit titlul mondial) şi cu Jean Paul Mendy (de la Bucureşti). Şi de data aceasta postul TV numărul 1 în România a fost în “cărţi” pentru a prelua gala de la Montreal, însă negocierile au picat.

RTV: boxul nu e fotbal

Un alt brand vehiculat în jurul acestui subiect a fost RTV. Televiziunea lui Sebastian Ghiţă a transmis barajul dintre Grecia şi România (de la Atena), contând pentru Cupa Mondială de fotbal din 2014 şi a primit la rându-i pe masă oferta pentru Bute – Pascal. “Este adevărat, ni s-a făcut acestă propunere, dar era prea aproape pentru noi de evenimentul de la Atena”, a declarat pentru ProSport directorul general RTV, Alexandru Iacobescu. Şi de la B1Tv răspunsul a fost la fel de sec.

“Cabliştii” au refuzat

“Cabliştii” cu posturi de sport proprii au fost şi ei în chestionaţi, dar au rămas în afara temei. “Am avut o discuţie de principiu, dar suma solicitată era prea mare pentru noi. Cred că un astfel de eveniment s-ar potrivi mai bine pentru un post generalist”, spune Vlad Enăchescu, director general la Dolce Sport. Un punct de vedere oficial de la DigiSport nu a putut fi luat până la ora apariţiei acestui articol, însă sursele ProSport susţin că nu a existat un interes major din partea acetuia.

Cine ar mai rămâne în discuţie? Doar Antena 1 (“există un interes din partea televiziunii”, precizează surse de pe piaţa media) sau oricare dintre televiziunile de mai sus, în condiţiile scăderii dramatice a ofertei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *