Memoriile Castorului Rică

Filed under: Locale |

psihiatrie

„Ce amnezic sunt, am uitat să mă prezint! Sunt Castorul Rică! Cel hulit, jignit şi umilit, cel ratat, ignorat şi uitat”. Cam aşa şi-ar putea începe memoriile numitul Valerică Castorică, cel cu dotarea mică şi mintea de bibilică. Plecat în 1979 din Dăbâca natală şi ajuns în 1984 la Satu Mare, via Cluj Napoca, parvenitul Castorel s-a prezentat vesel ca un tembel la Procuratură, unde a şi început să strâmbe din gură. Nebăgat în seamă la început decât de portar şi femeia de serviciu, acest individ care are numai un viciu s-a făcut repede remarcat doar cu ce a ingurgitat. Cu bretonul creţ în ochi şi părul peste urechi, purtat pe teren de colegii cu state mai vechi, Castorel a fost cunoscut apoi şi de şofer, cel care a fost obligat deseori să-l poarte pe spate în apartament pe acest mare dement. Pe bancheta din automobil au rămas impregnate urmele lăsate de acest debil, Rică nereuşind să se ţină până la baie, făcându-se în multe cazuri de oaie. În acea vreme s-ar fi dat la unele colege din Magistratură, dar a fost alungat de fiecare dată cu coada de la mătură. Fiind pe atunci încă subţirel, Rică Castorel nu ţinea la ţinută defel, deşi ar fi avut destule resurse băneşti pentru a-şi ascunde aspectele fizice groteşti. Ar fi putut rămâne zeci de ani în anonimat, însă a ţinut neapărat să se facă remarcat ca un individ murdar şi dezaxat, dar care mai poate fi luat în calcul doar … ca un „zero barat”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *