Moment liric dedicat lui Eminescu la Şcoala Gimnazială Odoreu

Filed under: Locale |

odoreu

Elevii Şcolii Gimnaziale Odoreu, îndrumaţi de cadrele didactice şi de directorul Livia Sarca, au organizat ieri un moment liric dedicat împlinirii a 164 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Serbarea a debutat cu un scurt cuvânt introductiv al directorului Livia Sarca, după care elevii ciclului gimnazial au făcut o incursiune prin versuri şi cântece în opera eminesciană, din copilărie până la maturitate, momentul fiind organizat de profesorul de limba română Letiţia Rusu. A urmat apoi un concurs de recitat poezii din opera lui Eminescu dedicat elevilor din clasele primare în urma căruia un juriu format din cadrele didactice Letiţia Rusu, Anca Crăciun şi Nicoleta Arva precum şi elevul Răzvan Gambra au desemnat câştigătorii care au primit diplome şi dulciuri. Manifestarea s-a încheiat cu o prezentare Power-point a vieţii şi activităţii poetului Mihai Eminescu făcută de profesoara Rodica Sabău.
În afară de cadrele didactice şi elevi, la serbarea de la Odoreu au participat reprezentantul Primăriei Odoreu, Claudia Sabău, consilierii locali Viorica Rogoz şi Mircea Pop, reprezentanţii Consiliului de Administraţie al şcolii dar şi părinţi şi bunici care au apreciat şi răsplătit cu aplauze evoluţia tinerilor odoreni.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *