Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare cu executare

Filed under: Politic |

Monica-Iacob-Ridzi-6

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, luni, de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă. Completul de judecată, format din preşedintele Iulian Dragomir şi judecătorii Rodica Cosma şi Francisca Vasile, a mai dispus, în cazul Monicăi Iacob Ridzi, şi interzicerea unor drepturi timp de trei ani. Aceeaşi pedeapsă – respectiv cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani de interzicere a unor drepturi – a fost dispusă, tot pentru abuz în serviciu, pentru Ioana Vârsta, fostul consilier al Monicăi Ridzi. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar în 3 mai 2011. Monica Maria Iacob Ridzi, deputat şi fost ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 – iulie 2009, este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice, fără drept. Alături de Ridzi este judecată şi Ioana Elena Vârsta, fostul său consilier personal din perioada aprilie – mai 2009, administrator al SC Red Apple Communication SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, complicitate la fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Paul Diaconu, director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a MTS (martie – septembrie 2009), Marius Mihail Mărcuţă, consilier în cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 – mai 2009), Florin Cătălin Mircea, consilier I A în cadrul Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 – ianuarie 2010), Octavian Petru Dragomir, director al Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 – ianuarie 2010), Claudia Radu, director general al Direcţiei Generale Programe, Proiecte şi Centre pentru Tineret (21 aprilie 2009 – ianuarie 2010), Dan Petre Toia, director al Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (16 martie 2009- 5 mai 2009), Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 – ianuarie 2010), Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, şi Cristian Marius Negrea, asociat şi administrator la SC Compania de Publicitate Mark SRL.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *